Reîncep lucrările la cel mai modern cămin pentru studenţi din România, al...

Reîncep lucrările la cel mai modern cămin pentru studenţi din România, al Universităţii de Vest din Timişoara. Ce anunţ a făcut rectorul Marilen Pirtea

0
DISTRIBUIȚI

camin uvt

Reîncep lucrările la cel mai modern cămin pentru studenţi din România, în campusul universitar din Timişoara. Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, a anunţat, astăzi, că s-au găsit fondurile necesare pentru realizarea a aproximativ 60% din construcţie. La final, căminul universităţii timişorene va putea găzdui 667 de studenţi şi va arăta ca-n Occident.

„Am primit două milioane de lei pe cheltuieli de capital, în primă fază. Avem o deblocare de opt milioane de lei din veniturile proprii ale universităţii, pe care nu le puteam folosi pentru căminul de lângă BRD, iar acum se negociază încă 1,5 milioane de lei, tot pentru cămin, din banii ministerului. Rămăseserăm restanţi cu această prioritate pentru studenţi, aşa cum a fost promisă în momentul inaugurării, adică realizarea acestei investiţii a căminului studenţesc din banii ministerului.


Însă noi ne-am oferit disponibilitatea de a folosi şi banii universităţii pentru a continua lucrările”, a declarat, astăzi, Marilen Pirtea, care a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prezent la Timişoara.

Potrivit rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, lucrările la noul cămin al universităţii din Complexul Studenţesc pot începe chiar din acest moment. „Noi avem banii disponibili, de mâine noi putem face plăţi. Caracteristica acestui cămin este faptul că va oferi condiţii la nivel occidental, două paturi în cameră, o serie de facilităţi conexe extrem de atractive. Cred că va fi cel mai modern cămin studenţesc din românia”, a mai explicat Marilen Pirtea. Rectorul UVT a mai ţinut să precizeze că 60% din cheltuielile de construcţie vor fi acoperite din aceşti bani care, însă, trebuie cheltuiţi până la data de 31 decembrie 2015.

Sorin Cîmpeanu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va încerca să sprijine realizarea noului cămin al Universităţii de Vest din Timişoara. „Căminul UVT nu e finalizabil anul acesta pentru că este în stadiu incipient. Am identificat unele propuneri pe care le facem direcţiilor de specialitate pentru a susţine continuarea investiţiei căminului. Cu atât mai mult trebuie să susţinem realizarea căminului cu cât UVT a avut admiterea din acest an cu 30% mai bună şi astfel că are o nevoie mai accentuată de locuri de cazare”, a conchis ministrul Educaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.