SEMNAL de ALARMĂ: tot mai mulţi bolnavi de CANCER în Banat. Câţi...

SEMNAL de ALARMĂ: tot mai mulţi bolnavi de CANCER în Banat. Câţi pacienţi sunt operaţi anual la Spitalul Municipal Timişoara pentru a le fi salvată viaţa

1
DISTRIBUIȚI

bolnav cancer

Semnal de alarmă tras de medicii timişoreni. Incidenţa cancerului a crescut, în ultimii ani, în judeţele din vestul ţării, astfel că tot mai mulţi bolnavi ajung în secţiile din spitalele din Timişoara, unde medicii încearcă să le salveze viaţa.

Mircea Dan Ancuşa, şeful Clinicii de Chirurgie Oncologică de la Spitalul Municipal Timişoara, spune că, anual, aproximativ 1.700 de bolnavi diagnosticaţi cu cancer sunt operaţi în secţia pe care o conduce.


„Potrivit datelor statistice pe care le avem, pe număr de internări, pe număr de operaţii, se vede că numărul bolnavilor de cancer a crescut, din păcate. Noi aici ne ocupăm, în special, de chirurgie digestivă, cancer colorectal, cancerul gastric, din fericire, mai puţin în ultima vreme, şi cancere ginecologice, de col uterin, ovarian, de uter. În medie, avem cam 2.000 şi ceva de internări anual şi un număr de 1.600 – 1.700 de operaţii. Nu sunt chiar toate cazurile neoplazii”, a explicat medicul Mircea Dan Ancuşa.

Timişul este unul dintre judeţele cu cea mai mare rată a afecţiunilor oncologice din România, fiind peste 15.000 de persoane cu cancer în evidenţă. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii vor să construiască un institut oncologic la Timişoara, cu aproape 500 de paturi, care va costa aproape 115 milioane de euro.

1 COMENTARIU

  1. Cind va spuneam ca una din cauze ale producerii cancerulului in Timisoara este smogul emis de Continental nu ma credeati. Ieri la ora 12 deasupra fabricii Continental s-a ridicat un fum gros negru si a venit spre Calea Lipovei un miros specific. Brusc s-a oprit, semn ca cineva a intrerupr emisia de fum Angajatii fabricii au motivat ca din greseala au efectuat manevra pe care o fac de regula noaptea pe intuneric. Dau drumul la gaze.
    Sa nu spuna nici Robu si nici alt idiot de la garda de mediu ca fumul acela negru nu este toxic.
    Nu sint singura care am vazut ciuperca neagra care s-a ridicat clocotind deasupra caselor

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.