Târgul Meșterilor Populari, la Muzeul Satului Bănățean. Când este deschis și ce...

Târgul Meșterilor Populari, la Muzeul Satului Bănățean. Când este deschis și ce puteți găsi acolo

0
DISTRIBUIȚI

targ1

Iubitorii de artă populară autentică vor avea parte, la acest sfârșit de săptămână, de un târg al meșterilor populari, care va putea fi vizitat timp de trei zile. Cea de-a XV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari are loc la Muzeul Satului Bănățean, începând cu data de 18 septembrie, și reunește artizani din toată țara.

Meșterii vor expune ceramică, țesături, sculptură în lemn, port popular, icoane, ouă încondeiate, unelte de lemn și instrumente muzicale, șube, laibăre și alte obiecte artizanale.


Vor fi prezenți și producători de produse tradiționale, printre care brânza și bulzul, pastrama de oaie, cîrnați, șuncă sau miere. La târg și-au anunțat participarea meșteri populari și mici producători din Bucovina, Maramureș, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Constanța, Arad, Mehedinți, Caraș-Severin și, bineînțeles, cei din Timiș.

Meșterii participanți la târg vor face demonstrații de dogărit și olărit – vechi meșteșuguri populare care sunt pe cale de dispariție, aceste târguri dorind să contribuie la revigorarea lor și la stârnirea interesului pentru formarea unor noi generații de meșteri. De la an la an, aceste festivaluri se bucură de o audiență tot mai mare, cu un număr sporit de meșteri, dar și de vizitatori.

Primii meșteri vor sosi vineri, deschiderea festivă va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, la ora 10.00, iar târgul se va închide duminică. Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.