Aeroportul Internațional Timișoara trece la orarul de iarnă. Ce asigurări dă conducerea...

Aeroportul Internațional Timișoara trece la orarul de iarnă. Ce asigurări dă conducerea pentru liniștea călătorilor

0
DISTRIBUIȚI

aeroport-ceata

Duminică, pe Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara intră în vigoare noul orar de toamnă – iarnă. Noul orar al zborurilor va fi valabil până în 26 martie 2016. Modificările sunt legate de orele de zbor şi de frecvenţe. În perioada sărbătorilor de iarnă, pot apărea modificări legate de suplimentarea unor curse sau anularea altora, în funcţie de cerere. Companiile aeriene îşi rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor, transmit oficialii aeroportului.

Indiferent cât de grea va fi iarna, la Timișoara nu vor fi probleme, asigură conducerea AIT.


Departamentele din cadrul Aeroportului Timişoara au demarat deja acţiunile pentru trecerea la exploatarea de iarnă. „Toate utilajele care vor fi folosite în perioada de iarnă au fost verificate şi li s-au efectuat lucrări de întreţinere pentru a se asigura funcţionarea acestora, în parametri optimi. De asemenea, au fost verificate şi instalaţiile de încălzire pentru a se asigura confortul pasagerilor în aerogară, dar şi a personalului aeroportuar în clădirile administrative.

În ceea ce priveşte aprovizionarea cu substanțe degivrante şi antigivrante pentru aeronave, aeroportul are în prezent un stoc de 15 de tone de lichid degivrant (care îndepărtează gheaţa) şi 24 tone de lichid antigivrant (care previne formarea gheţii), iar pentru suprafeţele de mişcare (pistă, căi de rulare, platforme de parcare aeronave, parcare) există o rezervă de 5 tone substanță degivrantă şi două tone de uree granule. „Aceste cantităţi vor fi reînnoite periodic, în funcţie de necesităţi. Aeroportul deţine şi două utilaje de degivrare pentru aeronave şi alte două pentru suprafeţele de mişcare”, transmite Nicoleta Trifan, purtătoarea de cuvânt a Aeroportului timișorean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.