Angajaţii din spitalele din Timiş îşi primesc, în sfârşit, salariile pe luna...

Angajaţii din spitalele din Timiş îşi primesc, în sfârşit, salariile pe luna trecută. Ce nu au făcut unii medici cu cardurile de sănătate

0
DISTRIBUIȚI

SPITALUL VICTOR BABES02

Cei aproximativ 300 de angajaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara îşi primesc salariile, în această săptămână, după o întârziere de şapte zile. După ce au angajaţii din unitatea medicală au ameninţat că vor organiza un marş joi dimineaţa, dacă nu le vor intra în conturi banii, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş anunţă că, astăzi, s-au realizat „plăţile aferente lunii septembrie pentru serviciile medicale efectuate de unităţile sanitare cu paturi din judeţ”.

Mariana Marcu, purtător de cuvânt al CJAS Timiş, ne-a declarat că această întârziere s-a produs din cauza cardului de sănătate.


„Unii furnizori de servicii medicale, în luna septembrie nu au utilizat cardul de sănătate, iar unele servicii au fost invalidate. Li s-a oferit posibilitatea să retransmită raportările, ceea ce a dus la această întârziere”, ne-a spus Mariana Marcu.

CJAS Timiş mai anunţă că, pentru luna septembrie, spitalele din judeţ au primit, în funcţie de serviciile efectuate, suma totală de peste 26 milioane lei. Cei mai mulţi bani au intrat în conturile Spitalului Judeţean Timişoara, unde sunt şi cei mai mulţi angajaţi – peste şapte milioane lei, Spitalul Municipal Timişoara a primit aproape şase milioane lei, Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde 1,7 milioane lei, iar Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara – 1,2 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.