Bănăţenii cu idei, premiaţi pentru proiectele lor inovative. Ce eveniment a avut...

Bănăţenii cu idei, premiaţi pentru proiectele lor inovative. Ce eveniment a avut loc şi cu ce sume importante au fost recompensaţi

0
DISTRIBUIȚI

targ de inovare

Bănăţenii cu idei au fost premiaţi, pentru cel de-al treilea an consecutiv, de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, astăzi, la Arad, în cadrul Târgului Regional de Inovare. Ediţia din acest an a acţiunii a fost dedicată sectoarelor TIC, automotive şi agro-alimentar. 19 proiecte îndrăzneţe au fost înscrise în competiţia regională de inovare din cadrul târgului, însă doar zece au fost selectate, acestea fiind şi premiate.

Astfel, au fost acordate trei menţiuni pentru proiectul unei aplicaţii web de gestionare a asociaţiilor de proprietari şi locatari, pentru nişte biscuiţi digestivi, despre care producătorii spun că reprezintă „un medicament ascuns într-un produs de patiserie”, dar şi pentru un sistem hibrid fotocatalinic – fotovoltaic de conversie a energiei solare în energie electrică.


De asemenea, inovatorii şi antreprenorii din vestul ţării care s-au clasat pe primele trei locuri au fost recompensaţi şi cu un premiu financiar în valoare de 10.000 euro fiecare.

Prin urmare, locul trei a fost ocupat de un timişorean care a realizat un proiector inedit, locul doi a fost obţinut de realizatorul unei platforme pentru dezvoltarea rapidă a aplicaţiilor software necesare susţinerii activităţilor desfăşurate în mod curent într-o întreprindere. Iar marele premiu, 10.000 euro şi o tabletă, a fost câştigat de un alt timişorean care a inventat un monitor de mediu portabil de-a dreptul inteligent.

Bănăţenii cu idei nu doar că şi-au prezentat invenţiile în cadrul târgului, dar au şi avut posibilitatea de a se întâlni cu reprezentanţi ai diferitelor companii şi organizaţii de cercetare din mai multe ţări din Europa, care i-ar putea ajuta ca prototipurile lor să ajungă pe piaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.