”Leii din Banat” nu au reușit un miracol nici în fața ”tigrilor” în această seară dar elevii lui Nenad Markovic progresează. BC Timișoara a cedat cu 66-78 în intermediara cu BC Mureș Tg. Mureș, dar a făcut o primă repriză decentă. La pauză ardelenii conduceau la mustață (33-34).
Bănățenii au început chiar foarte bine jocul cu un 6-0. Au avut și 12-4 după reușita lui Milencovici, dar mureșenii au avut nevoie de un minut în care să forțeze și să răstoarne tabela la 12-13. Sfertul 1 a fost tranșat însă de ”lei”, 19-14 spre bucuria puținilor spectatori din Sala ”Constantin Jude”. Un record negativ pentru BCT din acest punct de vedere.
Nici sfertul 2 nu a început rău pentru gazde. Toth și-a arătat din calități și i-a dus pe ”lei” la +6. Mai mult, trița lui Jelenic a făcut ca scorul să devină 31-22. Din nou însă, BC Mureș și-a arătat valoarea în momentele dificile și avea să preia conducerea chiar înainte de pauză.
În sfertul 3 motoarele lui Zekavicici și compania s-au stins treptat. Oaspeții, cu Mareks Jurevicius în zi de grație, au punctat des și de la distanță. Astfel că balanța s-a înclinat decisiv la un 55-42 pentru mureșeni înainte de ultima pătrime. BC Timișoara s-a luptat admirabil și în ultimele minute ținând cont de condiții și banca scurtă. Dar ”leii” erau încă departe de un miracol. Smith, ținut bine în prima jumătate de meci, a mai pus punctele care l-au trimis din nou în fruntea listei de marcatori a timișorenilor. Dar doar atât, mai merită poate notată apariția tinerilor Covaciu și Szekely pe final.
Cel mai bun marcator al partidei a fost Jurevicius, cu 22 de puncte și procentaje incredibile. 100% pe linie de la trei, două puncte și de la libere.
Barro a pus și el 15 puncte pe tabelă pentru BC Mureș. De partea cealaltă Kentwan Smith a fost coșgheterul alb-violeților, cu 13 puncte azi.
BC Timișoara: Smith (13 puncte), Reljic (11), Jelenic (12), Milencovici (5), Toth (8), Zekavicici (6), Djapa (11).
”Jucătorii au o șansă”
Antrenorul lui BC Timișoara, Nenad Markovic, era mulțumit de prima jumătate a partidei și crede în potențialul echipei sale. ”Leii” dispută și următoarele două partide pe teren propriu. Sâmbătă (ora 18), U-BT Cluj a ales să joace în Banat meciul direct considerat pe terenul lor pentru că nu poate evolua în sala proprie, apoi BCT vizează un prim succes stagional, tot acasă, în jocul cu Gaz Metan (7 noiembrie).
”O victorie meritată pentru BC Mureș, îi felicit. Am arătat în primele două sferturi poate cel mai bun baschet din acest început de campionat pentru noi. S-a căzut experiența noastră, am greșit în două-trei minute și diferența a crescut la zece puncte, când am căzut psihic și fizic. Sunt mulțumit de prima parte a jocului. Am știu că vin fără căpitanul echipei, Ivanovic, dar am știut că vor fi mari probleme pentru noi pentru că se modifică jocul lor, patru jucători mari și unul mic. Noi nu aveam astfel de jucători… Asta e, mergem înainte, ne pregătim de Cluj și poate să jucăm mai bine, 40 de minute, să facem două puncte poate cu Mediașul. Noi suntem sportivi, joacă din plăcere, au o șansă cu toate chestiile care se întâmplă. Asta e motivația, am crezut până la capăt că putem câștiga acest meci. Echipa poate mai mult, dacă se antrenează în fiecare zi jucătorii pot progresa. Sper ca spectatorii să vină alături de noi la următoarele meciuri”, a declarat Nenad ”Shone” Markovic.
”A fost așa cum mă așteptam, greu. Noi nu suntem într-un moment bun. A trebuit să jucăm altceva fără Ivanovic. Vreau să spun că Timișoara a fost okay azi, a luptat, antrenorul a pregătit câteva scheme la care nu ne așteptam. Deci nu a fost ușor, apoi am revenit și am controlat meciul. Timișoara a avut mereu echipe puternice, de caracter, îmi amintesc din experiența mea anterioară în România. Am abordat jocul ca de obicei, am luat în serios toți jucătorii, nu numai Jelenic, Djapa sau alt nume, ne-am pregătit bine”, a spus și Audrius Prakuraitis, tehnicianul Mureșului Tg. Mureș.