Chiar dacă li s-au mărit salariile, medicii și personalul medical auxiliar din spitalele timișorene prefer încă munca în străibătate. După Germania, Franța și Italia, noua destinație în topul preferințelor este Suedia. Tot mai mulți doctori aleg să încerce o carieră în țările nordice.
Cei care au gânduri de plecare sunt așteptați duminică, la Careers in White International / „Cariere în Alb”, eveniment ajuns la al 13-lea sezon.
La Timișoara, ediția din acest a târgului „Cariere în alb” are loc duminică, 25 octombrie, între orele 10.00 și 16.00, la Centrul Regional de Afaceri. Cele mai atractive oferte vin din Suedia, Norvegia și Danemarca. Aici salariile pot ajunge la 9.000 euro lunar, în cazul unor medici specialiști care în țară câștigă doar câteva mii de lei. Asistenții medicali pot câștiga, dacă optează pentru un job în străinătate, de la 2.200 de euro în sus.
Companiile de recrutare au diverse oportunități de carieră, inclusiv cursuri de limba gratuite pentru candidați și familiile acestora, ajutor pentru partener în găsirea unui loc de muncă sau în găsirea unei locuințe.