Cartea unei prietenii, lansată cu ochii în lacrimi la Timișoara

Cartea unei prietenii, lansată cu ochii în lacrimi la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

804625_10207856570398351_1309715386_nO lansare de carte cu ochii în lacrimi pentru cei de la prezidiu și pentru audiență a avut loc, aseară, la Casa Artelor din Timișoara. O seara care a vorbit despre o prietenie la superlativ între două femei, de când erau fete și apoi pe când deveniseră scriitoare ambele. Una s-a dus la cele veșnice cu cinci ani în urmă, iar cei care au iubit-o i-au promis că nu va fi uitată. Niciodată.

Un demers emoționant, un exercițiu de artă și memorie, s-a consumat aseară la casa Artelor, cu lansarea volumului „Abolirea timpului buimac”, semnat de Ioona Rauschan și Brîndușa Armanca.


Volumul a fost prezentat de criticul literar Cornel Ungureanu. Cartea de aproape 300 de pagini este emoție pură și redă scrisorile unei prietenii care trece dincolo de timp.

„Am fost prietena Ioonei Rauschan timp de patru decenii. Învățam la același liceu, C.D. Loga, la un an diferență, locuiam în același cartier, Tipografilor, la un bloc distanță. Ne-am văzut prima dată la revista liceului, intitulată anost «Încercări literare», unde ne dădeam unii mai importanți decât alții, iar cel mai important se dădea Florin Călinescu, pregătit de actorie și imitându-l grozav pe Dan Dușu din filmul «Diminețile unui băiat cuminte»”. Așa începe Brîndușa Armanca cartea semantă alături de prietena sa, Ioona Rauschan.

ioona 2Artist complex, Ioona Rauschan (1955 – 2010) a fost nu numai scriitor ci și scenograf și plastician. Câteva dintre lucrările sale sunt reunite sub titlul ”Timpuri” și pot fi admirate pe simezele cafenelei Klapka, de la Casa artelor.

Dublul eveniment, lansarea de carte și expoziția, este propus de Asociația „Prietenii Ioonei Rauschan” și face parte din programul complemetar al Bienalei ArtEncounters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.