Centrul unic în estul Europei în care se vor găsi tratamente inovative...

Centrul unic în estul Europei în care se vor găsi tratamente inovative în cancer, realizat la Timişoara, va fi în sfârşit funcţional. Ce miniştri sunt aşteptaţi la inaugurare şi cum îi va ajuta pe bolnavi

1
DISTRIBUIȚI

oncogen

ONCOGEN – Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului, realizat cu peste zece milioane de euro lângă Spitalul Judeţean Timişoara, va fi, în sfârşit, inaugurat, după mai multe amânări. Centrul este unic în România şi în Europa de Est şi a fost construit şi dotat cu echipamente de ultimă generaţie în cadrul unui proiect finanţat cu bani europeni. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Timişoara, ONCOGEN va fi inaugurat în data de 23 octombrie, la ora 10.30, la ceremonia oficială de deschidere a centrului sunt aşteptaţi să participe şi doi miniştri.


Este vorba despre ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, dar şi un consilier prezidenţial.

ONCOGEN reprezintă primul centru de cercetare în domeniul terapiilor genice cu dotări de ultimă generaţie din ţara noastră. Cinci ani a durat construcţia şi dotarea centrului în care se va putea realiza cercetare de vârf. Aici vor funcţiona şi două camere albe unice în România, o bancă de celule şi ţesuturi şi o biobază.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Timişoara, centrul va permite dezvoltarea de noi produse terapeutice pentru uz uman.

Aici vor fi efectuate studii clinice cu scopul dezvoltării de tratamente inovatoare în cancer şi bolile cronice degenerative. De asemenea, se doreşte promovarea unor cercetări care pot fi aplicate în domeniul terapiilor avansate cu celule stem umane în medicina regenerativă şi pentru obţinerea de produse imunoterapeutice. „Misiunea centrului OncoGen este dezvoltarea de metode avansate de diagnostic și terapie a cancerului și a bolilor cronice degenerative cu morbiditate crescută şi cu opţiuni terapeutice limitate”, explică Marius Craina, managerul celui mai mare spital din vestul ţării.

În cadrul ONCOGEN au fost create şi 15 noi laboratoare de cercetare, dotate cu echipamente de ultimă generaţie, astfel că cercetarea se va realiza la nivel european. Nu mai puţin de 25 de specialişti în cercetare vor lucra aici, dintre care 15 încadraţi pe posturi nou create, la care se vor adăuga numeroase posibilități de lucru pentru masteranzi, doctoranzi și post-doctoranzi.

1 COMENTARIU

  1. tot doar pentru voi, nu publicati (de rusine), ati lasat-o cu membrii si acum ii dati cu ministrii.
    in titlu e cu un singur i, oricat v-ati stradui voi sa ne varati pe gat doi ii. la noi nu intra, am fost la scoala…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.