Cetățile Aradului (I) Ce construcție spune legenda că ar fi numită după...

Cetățile Aradului (I) Ce construcție spune legenda că ar fi numită după Decebal și ce familii celebre au stăpânit cetățile Șiria și Șoimoș FOTO

0
DISTRIBUIȚI

7. soimos-vedere aeriana

În Evul Mediu, de-a lungul căilor de comunicație, au fost ridicate mai multe cetăți cu rol de apărare, dar și de observare, la distanțe cuprinse între 50 și 100 de kilometri, așezate în așa fel încât pericolul să poată fi semnalat de la o cetate la alta. Ruinele acestor cetăți și cetățui medievale cu rol strategic se mai păstrează în multe locuri din județul Arad. Cele mai cunoscute sunt cetățile de piatră de la Dezna, Șiria și Șoimoș, ale căror ruine se mai văd și astăzi, dezvăluind vizitatorilor crâmpeie din viața acestora, de-a lungul a câteva sute de ani.

Cetatea Deznei

În nordul județului Arad, nu departe de stațiunea Moneasa, la poalele Munților Codru Moma, se află cetatea Dezna, despre al cărei nume o legendă spune că ar veni de la cel al regelui Decebal. Potrivit unei alte legende, cetatea Dezna, împreună cu cele de la Șiria și Șoimoș, ar fi fost construite de trei surori, dar cetățile s-au surpat iar fetele s-au transformat în șerpi albi care purtau câte o coroană de aur pe cap și o cheie de aur în gură. Legenda mai spunea că, atunci când șerpii vor fi găsiți, cetățile vor reapărea în toată splendoarea lor de odinioară.

2. dezna

Construită în secolul al XIII-lea pe o latură stâncoasă a dealului Ozoiu, la o înălțime de 375 de metri, cetatea Deznei se afla într-un cnezat românesc, dominând calea de acces spre inima munților. Cetatea a avut mai multe rânduri de ziduri ridicate în mai multe etape, direct pe stâncă. În dreptul intrării în cetate se afla un șanț lat de 15-20 de metri și adânc de peste trei metri, peste care se putea trece pe un pod mobil. A fost atestată documentar în 1318, după ce regele Carol Robert de Anjou a cucerit cetățile din zonă și a transformat-o pe cea de la Dezna în reședință regală. În 1387 a fost donată familiei Losonczy, care a deținut demnități importante în regatul maghiar și a stăpânit cetatea până spre jumătatea secolului al XVI-lea. Ulterior a avut mai mulți proprietari, care au jucat un rol însemnat în principatul Transilvaniei. În tot acest răstimp, cetatea făcea parte din sistemul de apărare al zonei aflate în nordul rîului Mureș și importanța strategică pe care a avut-o a sporit mai ales după cucerirea de către turci a cetății Timișoara, în 1552, și a vechii cetăți a Ineului, în 1566. A fost cucerită, la rândul ei, în 1574 și timp de mai bine de două decenii, s-a aflat sub stăpânire turcească.

1. cetatea deznei

Eliberată pentru o jumătate de veac, a fost recucerită de turci la mijlocul secolului următor. O legendă din această perioadă a existenței cetății vorbește despre o fată care, pentru a nu ajunge în haremul unui militar turc, a dat foc depozitului de pulbere, iar cetatea ar fi sărit în aer. Legenda din urmă pare verosimilă, căci există unele indicii care fac plauzibilă distrugerea cetății în urma unei explozii. Din momentul părăsirii ei de către turci, în 1693, și-a pierdut rolul de fortificație și ceea ce a mai rămas din ea s-a distrus treptat, astăzi mai putând fi văzute doar câteva ruine ale cetății: trei ziduri mai importante și urmele altora, conturul curții și părți din șanțurile care o înconjurau. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea s-au făcut unele reparații, dar câteva decenii mai târziu a suferit noi distrugeri, cauzate de un proprietar local care dorea să descopere beciurile cetății.

Cetatea Șiria

Pe vârful unui deal de aproape 500 de metri, se mai pot vedea și astăzi ruinele cetății de piatră ale Șiriei, ridicată, probabil, în secolul al XIII-lea. Astăzi mai există partea centrală a cetății, pe o stâncă de formă neregulată, fragmente de zid și rămășițele unui donjon şi curtea exterioară ale cărei ziduri, groase de peste un metru și cu o înălțime de peste trei metri, s-au păstrat aproape intacte. Aceasta comunica cu interiorul cetății printr-o ușă aflată la subsol. În fața cetății se afla un șanț, care, odinioară, putea fi trecut pe un pod mobil, aidoma celorlalte cetăți medievale construite în acea vreme. Pe lângă piatră, la construirea cetății s-au folosit și cărămizi romane care poartă ștampila legiunii a XIII-a Gemina. Cetatea avea un rol de apărare, dar și economic, căci stăpânea nu mai puțin de 110 sate. A fost construită în trei etape, prima după invazia tătară din 1241, apoi în timpul lui Ioan de Hunedoara și în timpul stăpânirii familiei Báthory.

 

Cetatea a fost construită în stil romanic iar donjonul avea în partea de sus creneluri, de unde putea fi supravegheată întreaga zonă. În prima jumătate a secolului al XIV-lea, în cetate se afla o garnizoană însemnată, condusă de un castelan, ea având o mare importanţă pentru cnezii și voievozii locali care stăpâneau zona.


În a doua jumătate a secolului al XV-lea a fost deținută de regele Matia Corvinul, iar apoi a fost proprietatea familiei Báthory. În 1514, cetatea a fost ocupată de răsculații lui Gheorghe Doja iar la jumătatea secolului a fost cucerită de turci, de sub stăpânirea cărora a fost eliberată în 1595 iar patru ani mai târyiu a adăpostit garnizoana lui Mihai Viteazul. Din 1607 până în 1693 s-a aflat din nou sub stăpânire otomană. Cetatea s-a păstrat aproape intactă până în 1784 cînd, după răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, a fost distrusă de trupele habsburgice, pentru e evita cucerirea ei în cazul unei noi răscoale.

Cetatea Șoimoș

Cetatea aflată în punctul cel mai sudic al județului, pe malul drept al Mureșului, este una dintre cele mai frumoase cetăți medievale românești și cea mai bine păstrată din cele care se mai pot vedea în județul Arad. Potrivit tradiției, numele ei vine de la o îndeletnicire care a făcut-o faimoasă în Evul Mediu, și anumne creșterea șoimilor. La începutul secolului al XV-lea, impozanta cetate Șoimoș, construită cu turnuri, o curte interioară şi alta exterioară şi apărată de şanţuri adânci şi de un dig exterior, stăpânea în jur de o sută de sate din comitatele Arad și Timiș. Se mai vede astăzi poarta în dreptul căreia se afla principalul pod de intrare în cetate, care, în vreme de asediu, putea fi ridicat. În vreme de pace, în cetate nu se aflau însă decât 12 oșteni. Astăzi, podul nu mai există, astfel încât în cetate nu se mai poate intra decât ocolind-o.

La fel ca cetatea Şiriei, şi cea de la Şoimoş a fost construită după invazia tătatilor din 1241, probabil între 1271 și 1275, de către banul Severinului. Ulterior, a fost stăpânită de regatul maghiar prin intermediul comiților de Arad iar din 1315 a devenit cetate regală. Începând cu jumătatea secolului al XV-lea a fost donată, succesiv, mai multor familii, inițial în schimbul unei sume considerabile de bani de care avea nevoie vistieria regală. În 1446, a devenit, nu se știe exact cum, proprietatea lui Ioan de Hunedoara, stăpânirea lui asupra cetății fiind oficializată abia în 1453 de regele Ladislau al V-lea al Ungariei. După unele indicii, în anii în care a stăpânit-o, cetatea pare să fi fost refăcută, pare-se cu meșteri italieni. Cetatea a fost dată din nou drept zălog în timpul regelui Matia Corvinul și a avut, în perioada următoare, mai mulți proprietari. Spre sfârșitul secolului al XV-lea a fost confiscată de la familia Bánffy, acuzată că a fost neloială față de rege.

 

Cetatea a fost asediată în 1514 de răsculații conduși de Gheorghe Doja, după ce cuceriseră Lipova. A fost ocupată ulterior de voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya, împreună cu alte fortificații de pe Valea Mureșului, a devenit apoi o reședință a văduvei voievodului, iar în 1551 s-au aflat aici trupele lui Andrei Báthory, dar un an mai târziu a fost ocupată de turci. Eliberată în 1595, a fost cedată din nou turcilor de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, care au stăpânit-o aproape un veac. La începutul secolului al XVIII-lea mai avea încă un rol militar, dar cum nu a mai fost supusă unor asedii însemnate, în 1788 a fost părăsită în mod oficial și a început demolarea ei, îngreunată însă de accesul destul de dificil pentru transportul materialelor, fiind astfel salvată de la distrugerea definitivă. În secolul al XIX-lea a intrat sub protecția legii monumentelor iar în secolul trecut s-au mai făcut unele reparații. Cetatea este astăzi în paragină, deși restaurarea ei și repunerea în circuitul turistic ar putea atrage foarte mulți vizitatori.

Surse foto: turismland.ro, actualitateasiriana.ro, wikipedia.org, virtualarad.net, cavalerintaramea.ro,

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.