Cum a MINȚIT Nicolae Robu în cazul situației de la Colterm. Vezi...

Cum a MINȚIT Nicolae Robu în cazul situației de la Colterm. Vezi ce datorii are de fapt compania și cum spune primarul că a scăzut valoarea facturilor VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

robu facebook live

Primarul Nicolae Robu a oferit o serie de noi declarații în legătură cu situația de la Colterm, companie care a lăsat locuitorii din urbea de pe Bega fără apă caldă.

„Altă dată pe anul acesta datoriile au fost de circa 14 milioane de lei, acum era la scandenţă o datorie 7 milioane de lei şi a fost suprinzător că nu a existat înţelegere. Eu de îndată ce ieri am fost anunţat cum stau lucrurile am cerut Direcţiei Economice să aloce cu prioritate 3.1 milioane de lei către Colterm şi compania a adăugat circa 400.000. Astăzi s-a făcut o plată de circa 3.5 milioane de lei, jumătate din valoarea scandenţei. La începutul mandatului meu Colterm şi RATT erau în faliment nedeclarat, dar cifric verificabil. De ce s-a ajuns la acele datorii. S-a ajuns pentru că înainte şi guvernele şi administraţia publică locală au tot creat facilităţi pentru cetăţeni, dar nu au venit cu banii ca să acopere acele facilităţi. Nici guvernul nu a dat companiei Colterm banii pentru a se susţine funcţionarea cu preţul care era în vigoare la abonat, nici administraţia nu a virat sumele ca subvenţie din partea CLT.


La fel a fost şi la RATT. Cu măsurile luate am salvat de la faliment celel două structuri”, a detaliat primarul.

Dacă la RATT a fost mai uşor, conform edilului șef, „la Colterm situaţia este umătoarea: la 31.12.2012 minusul cu care s-a încheiat anul ca diferenţă între venituri şi cheltuieli de funcţionare, altele decât cele ce ţineau de datorii, a fost de 32 de milioane de lei. După primele şase luni ale anului 2015, în urma tuturor măsurilor luate, s-a ajuns ca diferenţa dintre venituri şi cheltuieli să fie una pozitivă de 7.4 milioane de lei. Situaţia este acum incomparabilă cu cea pe care am găsit-o acolo. Numai că acele datorii care nu au putut fi plătite aduc cu ele majorări foarte mari ca penalităţi. Conducerea executivă a Colterm a cosiderat că e bine să se concentreze cu plăţile astfel ca penalităţile atrase de datoriile vechi să fie minimizate şi a mizat pe faptul că E.ON o să aibă înţelegere că suma datorată este mult mai mică”.

Nicolae Robu a dezinformat în timpul conferinţei de presă spunând că Colterm are datorii de 7 milioane de lei la E.ON, deși cifra oferită de furnizorul de gaze era de 12,6 milioane. Mai apoi, primarul a admis că de fapt sumele restante se ridică la 12 milioane de lei, scuzându-se că nu a vrut „să ne umple de cifre”. Cât despre salariul de peste 8.000 de lei al directorului Colterm, Robu susţine că acesta este justificat şi e în funcţie de profitul de anul trecut. Mai mult, Robu a spus că preţul facturilor trebuia să crească cu 30% și că prin păstrarea aceluiași preț vreme de trei ani, de fapt a reușit și performanța scăderii facturilor, aşa cum a promis în 2012.

Foto: Adrian Pîclișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.