Evadare de weekend într-un loc plin de istorie, la o jumătate de...

Evadare de weekend într-un loc plin de istorie, la o jumătate de oră de Timișoara. Cum a fost transformată o veche casă șvăbească într-un muzeu cu locuri de cazare FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-671345198">

2. sandra

Pentru cei care vor să evadeze din oraş şi să petreacă fie şi numai câteva ore într-o veche atmosferă rustică şvăbească, devenită acum istorie, Şandra poate fi o alegere inspirată în zilele reci de toamnă, mai puţin atrăgătoare pentru drumeţii. În comuna aflată aproximativ la jumătatea drumului dintre Timişoara şi Sânnicolau Mare, se ajunge în cel mult jumătate de oră, dar locul care reconstituie viaţa şvabilor din Banat te poartă înapoi în timp cu peste un secol.

Istoria aşezării

Aşezarea a luat fiinţă în 1833, pe un prediu aflat în proprietatea episcopului Alexander Alagovich, de la episcopia din Zagreb, care a permis aşezarea mai multor familii de şvabi pe pământurile sale. S-au delimitat 146 loturi de casă, care au fost date unor familii din comunele învecinate, întemeiate în timpul valurilor de colonizare din secolul al XVIII-lea cu colonişti aduşi din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană. În noua aşezare au fost aduse 140 de familii, acest tip de colonizare prin roire find specific secolului al XIX-lea, când vechile comune şvăbeşti deveniseră suprapopulate. Noua comună s-a numit Alexanderhausen, de la numele episcopului care era proprietarul domeniului. Ulterior, numele satului a fost maghiarizat şi a devenit Sándorháza iar după alipirea la Regatul României Mari s-a numit Şandra.

Biserica şi povestea pălăriei

Desenată la planşetă înainte de repartizarea loturilor, aşezarea are străzi paralele şi perpendiculare perfect simetrice, aidoma celorlalte aşezări şvăbeşti, construite după un plan prestabilit. Doar în centrul comunei casele sunt dispuse în cerc, într-un mod asemănător cu cele de la Charlottenburg, iar în mijloc a fost ridicată biserica. Şoseaua construită ulterior face o buclă în dreptul bisericii care marchează centrul satului. Biserica, monument istoric, a fost ridicată în 1836 şi este renumită pentru pălăria aflată deasupra ei, între cele două turnuri.

Localnicii povestesc că înainte de înălţarea bisericii, episcopul aflat în mijlocul localnicilor, trebuia, potrivit obiceiului, să-şi arunce pălăria, iar biserica urma să fie înălţată în locul în care aceasta cădea. Atunci când sătenii s-au adunat pentru a se hotărî locul bisericii, o femeie a alunecat şi a căzut într-o poziţie care l-a făcut pe episcop să îi ascundă părţile de sub fustă care se dezveliseră, cu pălăria sa episcopală. În amintirea gestului episcopului, care a salvat onoarea sătencei, pălăria episcopală tronează şi astăzi deasupra bisericii.

6. biserica-detaliu

De la prosperitate la emigrare

În scurt timp, Alexanderhausen a devenit o comună bogată şi înfloritoare. În doar câţiva ani, numărul locuitorilor aproape s-a dublat, iar spre sfârşitul secolului al XIX-lea avea aproape 2.000 de locuitori. Deportările în Rusia şi Bărăgan după cel de-al doilea război mondial iar apoi exodul masiv al şvabilor a modificat fundamental structura etnică a comunei iar şvabii şi modul lor de viaţă în Banat sunt astăzi doar parte din istoria provinciei. Cei care doresc să afle mai multe despre această comunitate care a jucat un rol atât de important în această parte de ţară pot însă descoperi o sumedenie de lucruri interesante la pensiunea agro-turistică „Schwabenhaus” (Casa Şvabilor), amenajată într-o veche casă şvăbească din Şandra.

„Schwabenhaus”, pensiunea-muzeu

Pensiunea cu patru margarete se află nu departe de biserica romano-catolică şi este astăzi o atracţie turistică a comunei. Fostul ei proprietar, plecat în Germania, a revendicat proprietatea şi a vândut-o apoi unor timişoreni. Odinioară fusese o gospodărie bogată, înconjurată de un gard de fier şi stâlpi de cărămidă. Ajunsese în paragină, dar noii proprietari au reamenajat atât casa cât şi anexele din temelii, păstrând elementele originale ale construcţiei şi decoraţiunile exterioare, specifice neobarocului rural. Au fost puse în valoare casa, grajdul şi şura iar pensiunea are acum un restaurant, o cramă, o terasă acoperită amenajată în vechea şură, o sală de conferinţe în podul casei care poate adăposti până la 150 de persoane şi mai multe camere prevăzute cu tot confortul.

Dincolo de produsele tradiţionale oferite oaspeţilor, preparate toate în casă după vechi reţete dintr-o carte de bucate veche de peste un secol, pensiunea a reuşit să reconstituie atmosfera satelor şvăbeşti fiind, totodată, un mic muzeu în care au fost adunate fel de fel de obiecte care se găseau în casele şvabilor, de la piese de mobilier în stil neobaroc specifice epocii în care a fost întemeiată aşezarea, aparate de radio şi zeci de instrumente muzicale, gramofoane, note muzicale, tablouri, piese de decor şi o impresonantă colecţie de ceasuri de perete, până la vechi obiecte gospodăreşti folosite în industria casnică, maşini de cusut, butoaie, veselă, tacâmuri, piuliţe, greutăţi de cântar, felinare sau împletituri de nuiele. În curtea în care domneşte o ordine desăvârşită, specifică şvabilor, se mai pot vedea cuptorul de pâine şi fântâna acoperită, care nu lipseau din gospodării şi toate la un loc reconstituie, cu mult bun gust, o atmosferă arhaică, un mic colţ din satul de odinioară.

Surse foto: pseudocapsunarikos.ro, wikipedia.org, banaterra.eu, panoramio.com, facebook.com, adevarul.ro, primariasandra.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.