Fortăreața din vestul țării care a fost și în posesia lui Mihai...

Fortăreața din vestul țării care a fost și în posesia lui Mihai Viteazul. Ce rol a jucat construcția de-a lungul secolelor FOTO

0
DISTRIBUIȚI

6. cetate paragina

O cetate cu totul deosebită din partea de vestul a României, al cărei trecut este legat de nume glorioase ale Evului Mediu românesc şi de numeroase conflicte militare, este cea de la Ineu, aşezată între Munţii Zarandului şi Munţii Codru Moma, pe cursul Crişului Alb, în județul Arad. Ea avea o mare importanţă strategică, deoarece secole de-a rândul a străjuit valea râului, închizând acest drum de acces spre Transilvania în timpul luptelor purtate în zonă.

Istoria cetăţii

Ineul este o aşezare atestată documentar din anul 1214, existenţa cetăţii fiind menţionată din anul 1295. Despre această fortificaţie nu se ştiu prea multe lucruri. Se pare că a fost ridicată în centrul unui cnezat românesc, ulterior devenind reşedinţa unui mare domeniu feudal, care avea în componenţa sa 51 de sate. Importanţa cetăţii a sporit pe măsura trecerii timpului, mai ales de la jumătatea secolului al XVI-lea, după ce Transilvania a devenit un principat autonom. A avut parte de o istorie foarte zbuciumată, deoarece avea o poziţie strategică importantă pentru apărarea Transilvaniei. În secolul al XV-lea făcut parte din fortificaţiile de apărare ale lui Ioan de Hunedoara, dar ulterior a fost ocupată de turci în mai multe rânduri şi a devenit reşedinţă de sangeac.

A intrat în posesia lui Mihai Viteazul la sfârşitul secolului al XVI-lea, fiind apoi cucerită de Habsburgi. Actuala cetate, de fapt un castel întărit înconjurat de o fortificaţie, a fost construită între anii 1645-1652, în vremea principilor Rákoczi, după planurile arhitectului austriac Gabriel Haller, în conformitate cu noile tehnici militare, dar câţiva ani mai târziu a intrat din nou sub stăpânire turcească.

5. cetate dinspre cris

De la vestitul călător turc Evliya Çelebi, care a vizitat aceste locuri în secolul al XVII-lea, s-a păstrat o descriere a fortăreţei: “Este o cetate în formă pătrată, aşezată pe malul râului Criş, are bastioane mici de piatră, iar în fiecare din ele încap o mie de oameni, fiecare are câte zece tunuri. Prin şanţurile cetăţii curge doldora râul Criş. În interiorul cetăţii se află cetatea nouă. E o mică cetăţuie în care în afară de odăile ienicerilor nu se mai află nimic altceva. În cele patru colţuri sunt patru turnuri solide, cu acoperiş de scânduri şi cu ziduri late de 20 de picioare. Această cetate interioară are o poartă spre apus şi şanţul acesteia e plin de apa râului. Oraşul are 800 de case…”.

Recucerită de habsburgi la sfârşitul secolului, a devenit centru de regiment grăniceresc, dar a fost părăsită spre jumătatea secolului al XVIII-lea şi a ajuns în paragină. În timpul revoluţiei din 1848-1849, cetatea a fost însă folosită, Ineul fiind un puternic centru de rezistenţă românească împotriva revoluţionarilor maghiari.

Castelul şi fortăreaţa

Cetatea era alcătuită dintr-un castel cu două nivele în partea interioară a cetăţii, de formă pătrată, ale cărui colţuri sunt străjuite de patru bastioane circulare etajate, cu deschizături pentru gurile de foc, în vederea operaţiunilor militare ale artileriei. Accesul spre poarta de intrare se făcea cu ajutorul unui pod cu trei punţi mobile. Castelul a fost reconstruit în 1870, în stil neoclasic, cu elemente de Renaştere târzie şi baroc. Zidurile interioare care uneau bastioanele au fost dublate de corpuri de clădiri în care, pe vremuri, erau amenajate reşedinţa oficială, capela, locuinţele private şi depozitele.

8. cetate ineu

La câteva sute de metri de castel se afla cetatea exterioară, din ziduri de piatră de aceeaşi formă şi cu bastioane la colţuri, din care nu se mai păstrează însă decât câteva urme, între care se remarcă rămăşiţele bastionului dinspre Crişul Alb. Zidurile erau înconjurate din trei părţi de şanţuri umplute cu apă iar o parte era protejată de Crişul Alb.

Monument istoric în paragină

În anii regimului comunist fortăreaţa a fost transformată în şcoală specială pentru copii cu deficienţe psihice.


Improvizaţiile făcute, cu totul improprii, au afectat clădirea, la fel ca reparaţiile făcute în anii 1975-1976, când multe decoraţiuni interioare au dispărut ori au fost camuflate.

În prezent, castelul are nevoie de lucrări de reabilitare conforme cu valoarea clădirii, care ar putea face din acest monument istoric şi arhitectural de interes naţional un punct de mare atracţie turistică. Intenţiile de restaurare a monumentului au rămas însă doar în stadiu de proiect. Cum valorificarea patrimoniului istoric şi arhitectural nu ajunge niciodată pe lista de priorităţi a guvernului, şi castelul de la Ineu, ca multe alte monumente, trebuie să mai aştepte şi se degradează încet dar sigur, sub trecerea nemiloasă a timpului.

Surse foto: – skytrip.ro, www.historia.ro, calincrestin.blogspot.ro, worldwideromania.com, panoramio.com, prinarad.wordpress.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.