Inspectorii de la ITM Timiş, extrem de stresaţi când merg în controale,...

Inspectorii de la ITM Timiş, extrem de stresaţi când merg în controale, de frică să nu fie BĂTUŢI de patroni. Prin ce întâmplare incredibilă au trecut doi dintre aceștia

0
DISTRIBUIȚI

pumn

Zeci de inspectori din mai multe judeţe din întreaga ţară participă, în aceste zile, la Timişoara, la o conferinţă inedită intitulată „Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase”. În cadrul acesteia sunt prezentate şi rezultatele unui studiu realizat în inspectoratele teritoriale de muncă din România. Astfel, am putut afla că inspectorii din Timiş sunt extrem de stresaţi la locul de muncă, unul dintre motive fiind şi frica de a nu fi bătuţi de patronii pe care merg să-i verifice.

„Studiul l-am început anul trecut şi am verificat cât de stresaţi sunt inspectorii. Astfel, a rezultat un punctaj maxim, adică un nivel de stres periculos de ridicat. Am încercat să facem o ierarhizare a factorilor stresului, iar primul este frica de agresiune fizică. Urmează salariul nemotivant, este foarte mic salariul pe care-l primim, pentru că inspectorii fac controale, intră în contact cu tot felul de personaje. De asemenea, inspectorii sunt stresaţi şi pentru că sunt ameninţaţi verbal de unii angajatori”, a explicat, astăzi, Anton-Francisc Szasz, din cadrul ITM Timiş.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei timişorene, anul trecut, doi inspectori care au mers în control la un magazin alimentar din judeţul Timiş au avut parte de o surpriză neaşteptată.


Pur şi simplu au fost bătuţi de patroni cu lopata. Pavel Kasai, şeful ITM Timiş, se plânge de faptul că legislaţia nu-i apără suficient de mult pe inspectori. De asemenea, inspectorii nu sunt însoţiţi tot timpul când merg în control de poliţişti sau jandarmi, ci doar când au loc acţiuni mai ample.

În viitor, reprezentanţii ITM Timiş şi-au propus să le recomande angajatorilor să le ofere salariaţilor un formular pe care să-l completeze pentru a afla cât de stresaţi sunt şi care sunt factorii principali de stres. „Sunt foarte mulţi factori stresori. Unul dintre aceştia e stresul salariului prea mic. Stresul profesional apare din cauza lucrului, în funcţie de relaţia între lucrători, sau între şefi şi lucrători, de realizările din timpul serviciului, este pus un target la care trebuie să ajungă un angajat. Dar poate fi influenţat de stresul ambiental, adică de acasă, poate angajatul are un credit de plătit la bancă, probleme în familie, neajunsuri în viaţa cotidiană”, mai explică Anton-Francisc Szasz.

În cadrul conferinţei organizate de ITM Timiş în perioada 20 – 21 octombrie se va discuta şi despre cât de stresate sunt bucătăresele care lucrează în cantinele studenţeşti, cei care sunt angajaţi în hoteluri, minerii, profesorii, informaticienii, medicii, pădurarii sau impiegaţii de mişcare de la CFR. De asemenea, se va încerca găsirea unor soluţii de reducere a stresului la locul de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.