Problema facturii de roaming de 3.000 de euro a primarului Robu, din...

Problema facturii de roaming de 3.000 de euro a primarului Robu, din nou subiect fierbinte. Ce SOLICITARE îi face consilierul PSD, Alfred Simonis

1
DISTRIBUIȚI

nicolae robu telefon live

Factura de peste 3.000 de euro cu care primarul Timişoarei Nicolae Robu a revenit dintr-un concediu în Dubai continuă să fie un subiect fierbinte pentru televiziunile de la nivel naţional unde problema este încă dezbătută.

Astăzi liderul consilierilor locali ai PSD Timiş, Alfred Simonis, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că „aseară când mă gândeam ce materiale să pregătesc pentru conferinţa de presă de astăzi, am dat peste o emisiune de la un post naţional unde se discuta de primarul Timişoarei.


Era din nou ironizat legat de concediile sale în străinătate. Mi-a atras atenţia subiectul referitor la factara domnului Robu de telefon. Fac publică o solicitare legată de această factură de 3.000 de euro cu care a revenit din Dubai. Există cazuri similare la nivel mai mare. În această lună primarul Romei a demisionat în urma unui scandal de acest gen, pentru că a avut anumite cheltuieli care nu puteau fi justificate. Eu nu am să-i cer domnului Robu să demisioneze, nu pentru că acest lucru nu ar fi unul bun pentru oraş, ci pentru că ştiu că nu o va face. Eu îi solicit să plătească din buzunar diferenţa de la abonamentul pe care îl are până la acel cost final de 3.000 de euro”.

Vă reamintim că în urma scandalului legat de valoarea facturii de roaming, telefonul primarului a fost mutat pe compania RETIM,, care din cauză că are 50% din acţionariat privat nu este obligată să răspundă solicitărilor pe Legea 544. Mai mult, primarul Robu a refuzat până acum să achite respectiva factură din buzuraul său spunând că chiar dacă la acel moment se afla în concediu, roaming-ul a fost necesar pentru a gestiona situaţia deszăpezirii.

1 COMENTARIU

  1. Daca nu dadea niciun semn din concediu si o ardea rupt de lume, l-ati fi acuzat ca pleaca in vacanta si nu-l mai intereseaza de nimic. Din pacate, sa fii la curent cu tot ce se intampla costa. Sunteti doar niste ipocriti. Ia stati cu datele pornite tot timpul in afara tarii si mai si vorbiti cel putin jumatate de ora pe zi sa vedeti cum vi se umfla facturile. Oricum ar face, nu da bine cu presa. A facut f bine, si-a mutat factura acolo si acum n-aveti decat sa va bagati unghia-n gat ca nagatzu’. He he 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.