Sună alarmist. Așa și e. Cum spuneam și într-un material anterior, avem politicienii pe care îi merităm, pentru că spunem mereu că ne dorim schimbarea, dar nu avem curajul să o facem. Clasa politică din Timișoara e blazată, obosită, aș spune chiar perisată. Nu spun că nu există și excepții, că nu sunt oameni care vor să se implice cu adevărat, care vor să slujească, într-adevăr, comunității din care fac parte. Dar ce vedem zi de zi la știrile locale, la conferințele de presă, este același tip de discurs demagogic pe care îl aud de peste 10 ani de când am început această meserie. Multe s-au schimbat de atunci, însă fețele politicienilor rămân, în proporție de 90% aceleași. Tinerii sunt promovați doar la cărat serviete și la adunat scame de pe hainele șefilor de partid.
Timișoara este într-un impas. Chiar dacă pare o afirmație drastică și îmi veți spune, poate, că lucrurile sunt pe un făgaș bun, că în ultimii ani s-au construit pasaje, centrul este în reablitare ș.a., pe care nu le neg, în ceea ce privește o viziune durabilă de dezvoltare, Timișoara este într-un blocaj. Avem un primar, care deși încearcă să facă anumite lucruri și chiar rezolvă unele probleme, nu înțelege că trebuie să coaguleze o echipă performantă în jurul său și să ia în considerare opiniile tuturor.
Un mod de administrare autocrată a unui oraș cum este Timișoara nu va funcționa. E nevoie, astfel, de comunicare, de dialog, de expertiză din toate domeniile, de consultare a societății civile, a oamenilor de afaceri și, foarte important, a tinerilor. Tinerii sunt cei care trebuie implicați în toate aceste decizii, responsabilizați și atrași spre asumarea deciziilor, pentru că, deși sună a truism, viitorul chiar este al lor. Avem un oraș care este asimilat cu inovația, cu tehnologia, cu evoluția, dar o clasă politică depășită de situație. Politicieni, în majoritate, care nu au dovedit nimic în zonele de activitate din care provin și care cred că le știu pe toate. Avem politicieni care dau cu subsemnatul la Parchet pentru fapte reprobabile, fonduri dispărute inexplicabil, legături de afaceri-familie ilegale, însă nu aud pe nimeni care să le ceară demisia, să îi trimită acasă pentru a face loc celor care cu adevărat merită să gestioneze un oraș sau un județ.
Avem personalități care încearcă să se implice în comunitate, fac proiecte de anvergură, cum este și cazul lui Ovidiu Șandor, inițiatorul celui mai mare eveniment de artă din țară – Art Encounters, sau Dan Bedros, care cunoaște cu adevărat ce înseamnă performanța și economia modernă, dar care nu vor să aibă legătură directă cu sfera politică pentru că se tem că vor fi înfrânți de camarila de partid. Sper totuși ca toți acești oameni care și-au dovedit valoarea profesională să se pună la aceeași masă și să găsească cele mai bune soluții. Ca o concluzie, îl voi cita pe versatul, dar curajosul politician britanic, Winston Churchill: „Când vulturii sunt tăcuţi, papagalii încep să trăncănească”
