Sorin Brîndescu, după succesul clar, dar cu sacrificii, împotriva Sebișului: ”S-ar putea...

Sorin Brîndescu, după succesul clar, dar cu sacrificii, împotriva Sebișului: ”S-ar putea să ne coste”. Vezi reacția lui Călin Cojocaru, învins la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

ASU Poli Sebis (2)

ASU Poli și-a continuat parcursul foarte bun din Divizia C cu un succes care a readus-o pe primul loc în Seria a IV-a. Tehnicianul alb-violeților, Sorin Brîndescu, are însă și motive de îngrijorare după victoria, scor 3-1, cu liderul proaspăt detronat, Național Sebiș. Timișorenii ar putea suferi în următoarea deplasare, de pe terenul Performanței Ighiu, din cauza incidentului survenit după minutul 60.

”A fost un meci greu, cu tensiune, am avut și puțină șansă. M-am îngrijorat că am dat prea repede două goluri și am fost apoi relaxați. Ne-a costat acest lucru. Repet, am avut puțină șansă că am reacționat la 2-1. Am avut momente mai puțin inspirate la începutul părții secunde. Am întâlnit o echipă bună și e normal să nu îți poți domina adversarul 90 de minute.


Astăzi ne-au creat probleme, dar am fost superiori. Mă bucur că la echipa cu cele mai puține goluri primite i-am dat trei. Le-am spus și în vestiar, am reacționat negativ, nu trebuia să intrăm în clinciuri. S-ar putea să ne coste, avem meci greu la Ighiu, Rebenciuc are roșu, Marin, Vucea, Birău au cumul de galbene, sunt foarte mulți absenți, sper să ne lingem rănile și să fim competitivi și în runda următoare. E foarte lung drumul spre promovare. Cu multe obstacole. Depinde numai de noi, e prematur să discutăm de acest subiect”, a spus după meci Sorin Brîndescu. Mai mult, timișorenii nu știu dacă în runda următoare se vor putea baza pe Ghinescu, ieșit accidentat, și Gălan, care ar reveni între timp din luna de miere.

Cojocaru: ”Unii au fost în perfuzii”

Antrenorul Sebișului, Călin Cojocaru, crede că lipsa lui Gelu Velici, golgheterul suspendat al echipei, a cântărit greu. Mai mult, echipa sa a fost atinsă de un virus care circulă în orășelul arădean. ”Știam că ne așteaptă un meci greu. Venim după o săptămână grea. Nu vreau să caut scuze. Mulți jucători de la noi au avut probleme de sănătate, au fost internați, cu perfuzii… Am început foarte prost meciul, am luat două goluri repede și lucrul acesta ne-a costat. Nu vreau să caut scuze, că a lipsit Gelu, s-a văzut lipsa lui, golgheterul, am jucat practic fără vârf”, a declarat Călin Cojocaru. Fostul ”milenar” a încerca să explice și incidentul din repriza a doua, care s-a lăsat cu două eliminări și trei avertismente: ”Tinerețea jucătorlor, lipsa de experiență, media e sub 21 de ani la noi. Presiunea publicului, pe care nu o înțeleg, am venit să jucăm fotbal”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.