Accident mortal, vineri dimineață. Un tânăr care s-a urcat băut la volan a pierdut controlul volanului pe drumul ce leagă Timișoara de Peciu Nou. Finalul a fost tragic: mașina s-a răsturnat, iar șoferul și-a pierdut viața.
Potrivit Poliției, tânărul, care se îndrepta spre Peciu Nou, alături de alți doi prieteni, la volanul unui Rover, a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat cu mașina și s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferul a murit pe loc. Pasagerii, în vârstă de 19 și 20 de ani au fost răniți, fiind transportați de urgență la spital. Ei le-au povestit anchetatorilor că se întorceau din Timișoara, unde petrecuseră până în zori, consumând băuturi alcoolice. Tinerii au plecat în patru din local, iar mașina a fost condusă o parte din drum, prin oraș, de un prieten al lor, care nu băuse cu ei. Deși acesta a insistat să îi ducă până acasă, a fost refuzat.
Foto: Opinia Timișoarei