Timişoara a intrat OFICIAL în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană....

Timişoara a intrat OFICIAL în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Ce mesaj are primarul Robu pentru contracandidaţi

1
DISTRIBUIȚI

timisoara 2021 capitala culturala

Este oficial, Timişoara a intrat în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. În ciuda faptului că momentan finanţarea Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, care se ocupă de elaborarea dosarului de candidatură, dosarul a fost finalizat și depus.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a spus că „sunt încântat că am reuşit să elaborăm în bune condiţii dosarul de candidatură pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Termenul de depunere a candidaturilor a fost stabilit pentru 10 octombrie, iar astăzi, 9 octombrie, dosarul nostru a fost depus la Ministerul Culturii.


Vreau să reiterez doar faptul că dosarul nostru este unul foarte elaborat, făcut sub asistenţa unor experţi internaţionali, care au mai lucrat la generarea de dosare de candidatură pentru alte oraşe. Membrii echipei de generare a dosarului, de-ai locului, s-au informat în nu mai puţin de zece oraşe care au jucat acest rol de Capitală Culturală Europeană. Am toată încrederea că atuurile pe care oraşul Timişoara le are au fost bine puse în valoare pentru ca oraşul Timişoara să poată fi victorios în această competiţie”.

Despre celelalte oraşe înscrise în aceeaşi competiţie, edilul-şef a comentat că „sunt fiecare dintre ele cu propriile atuuri şi îndreptăţite la aspiraţia de a se regăsi în final în postura de învingător, aşa cum suntem şi noi. Cred că e o probă de cizvilizaţie şi eleganţă să ne respectăm între noi şi nu să ne focalizăm pe a scoate în evidenţă minusurile pe care oricine le are, pentru că nimic nu e perfect pe lumea aceasta”.

Vă reamintim că, recent, consiliul local a aprobat ca 20 de milioane de euro să fie alocați pentru proiecte în cazul în care dosarul Timișoarei va trece de prima fază de deliberări.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.