Un nou târg de joburi la Timișoara. Când și unde are loc

Un nou târg de joburi la Timișoara. Când și unde are loc

0
DISTRIBUIȚI

targjoburitimisoara

Miercuri, 14 octombrie, începând cu ora 10,30, în salonul Parc al hotelului Continental, va avea loc cea de-a doua ediţie a târgului de joburi sociale, în cadrul proiectului “CASE – Competenţe Antreprenoriale SocialE” cofinanţat din Fondul Social European, în care Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş este partener coordonator. Alături de partenerii de proiect, au fost invitaţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi experţi în probleme de asistenţă socială.
Evenimentul se adresează persoanelor care aparţin grupurilor vulnerabile, precum persoane care au părăsit timpuriu şcoala, locuiesc în zone izolate, trăiesc din venitul minim garantat, persoane cu dizabilităţi, din familii cu mai mult de doi copii sau familii monoparentale, femei în situaţii de risc sau persoane de etnie romă, proiectul având drept obiectiv principal îmbunătăţirea accesului persoanelor din grupurile vulnerabile pe piaţa muncii din regiunile vest şi sud-est, atât în economia socială cât şi în economia formală.


Vor participa reprezentanţi ai unor structuri ale economiei sociale (SES) care îşi vor prezenta ofertele de locuri de muncă disponibile în prezent sau în perspectivă, printre care şi cele înfiinţate de CCIAT: TIP-COMPETECH Timişoara, S.C. PRO BANATICA EVENTS SRL Ghiroda şi S.C. Centrul de Kinetoterapie şi Masaj Banat SRL Giroc. Vor fi prezente şi structurile create de partenerii de proiect S.C. GAPA şi CCIA Vrancea: S.C. GREEN-SES PREST SRL Târnova din judeţul Arad, S.C. ARMONIA VERDE SRL Neudorf (comuna Zăbrani, judeţul Arad) şi Asociaţia Egalitate pentru Sănătate Focşani.
Rezultatele aşteptate ale proiectului vizează consilierea, orientarea profesională şi mentoratul, furnizarea de programe de formare profesională, înfiinţarea şi dezvoltarea de SES-uri, organizarea de târguri de job-uri sociale şi caravane ale inovării sociale, organizarea Galei Excelenţei în antreprenoriat social, participarea la un schimb transnaţional de bune practici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.