Ziua internațională a psihologiei inverse

Ziua internațională a psihologiei inverse

0
DISTRIBUIȚI

vali silaghi 09

Luni, de Ziua Educației, nu se fac cursuri. Se merge la școală, dar nu se țin orele obișnuite. Elevii trebuie să fie acolo iar profesorii trebuie să pună la cale activități (într-o zi pentru care nu sunt plătiți).


Dar de ce am face școală în Ziua Internațională a Educației? Vorba lu’ Pink Floyd.

Și nu e ca și cum ar fi un lucru nou. Sunt zeci de ani de când, de Ziua Muncii, tradițional, nu se muncește. Sau de ziua scadenței nu se plătesc facturile la gaz, așa că lași jumătate de oraș fără apă caldă. Fiecare dintre aceste zile este Ziua Psihologiei Inverse. Lucrul pe care-l sărbătorim este lucrul pe care nu-l facem. De ziua internațională fără mașini, reușim să creem ambuteiaje cu sute de mașini prin centru. Mai rămâne ca de ziua internațională a berii să bem doar apă plată (Doamne ferește!).

Dar există o rază de speranță: mâine, pe 4 octombrie, e Ziua Internațională a Animalelor. Poate asta va fi în sfârșit ziua aia în care cu toții ne vom comporta ca oamenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.