16 formaţii susţin recitaluri la Împreună Rezistăm, concertul umanitar pentru victimele din...

16 formaţii susţin recitaluri la Împreună Rezistăm, concertul umanitar pentru victimele din Colectiv de la Timişoara

2
DISTRIBUIȚI

implant2Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 16, în Parcul Rozelor din Timişoara va avea loc concertul umanitar pentru victimele din Colectiv de la Timişoara. În cadrul evenimentului vor urca pe scenă 16 trupe, respectiv: A.L.L. Friends Band, Virgula, Posta Mare, The Different Class, Rockabil, Sonatic, Grave for Sale, Brum, Overtone, The Faceplant, Sanctuar, Pandora, Burning Table, Methadone Skies, Negură Bunget și Implant pentru Refuz.


„Inițiativa #ÎmpreunăRezistăm pornește dintr-un sentiment de solidaritate și are ca scop oferirea de sprijin, atât financiar, cât și simbolic, celor afectați. Participarea tuturor artiștilor, tehnicienilor și organizatorilor este voluntară, iar costurile de organizare sunt suportate integral prin bunăvoința partenerilor și colaboratorilor”, au transmis organizatorii evenimentului. De asemenea, toate fondurile obținute de pe urma concertului vor fi donate către victimele de la Colectiv. Fiecare formaţie din program va susţine un recital de 15 minute.

Prețul unui bilet de intrare la concert este de 30 de lei, iar pentru cei care vor să facă și alte donații vor exista urne speciale în locație. De asemenea, se mai pot face donații și în conturile: Cont în Lei: RO45RNCB0064004896460001 // Fundația Estuar // Banca Comercială Română, Sector 5, București, Cont în Euro: RO64 RNCB 0076 0048 9646 0029 // Fundația Estuar // Banca Comercială Română, Sector 5, București // Adresa băncii: Bdul Tudor Vladimirescu nr. 57, Bl. T 4, sector 5, București // SWIFT: RNCBROBU.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.