Concert în Timişoara pentru victimele incendiului din „Colectiv”. Cum poți ajuta până...

Concert în Timişoara pentru victimele incendiului din „Colectiv”. Cum poți ajuta până atunci

0
DISTRIBUIȚI

omagiu timisoara rock festival 1

În data de 14 noiembrie, de la ora 19.00, vor avea loc, simultan, concerte în mai multe orașe din ţară, printre care București, Cluj, Timișoara, Constanța, Brașov, Iași, Satu Mare.


Cu acest prilej se vor strânge fonduri pentru victimele incendiului din club Colectiv. Amănunte vor fi publicate în curând, au anunţat organizatorul Principal, Dark Side Booking Academy, în colaborare cu organizatorii locali. Artiștii care vor fi prezenți la eveniment vor fi anunțați în curând.

Cei care doresc să ajute şi financiar, pot acum să facă acest lucru prin intermediul contului deschis de Fundaţia Estuar – RO45RNCB0064004896460001 deschis la Banca Comerciala Română Sector 5. Persoanele care donează sunt rugate să precizeze şi către ce familie/persoană (victime care mai sunt sau nu în viaţă) doresc să ajungă donaţia lor. Banii persoanelor care nu precizează familia pentru care fac donaţia vor fi direcţionaţi către restul familiilor indoliate care au nevoie urgentă de sprijin financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.