De ce crede Dan Bedros că Primăria Timișoara nu poate să le...

De ce crede Dan Bedros că Primăria Timișoara nu poate să le ceară companiilor să reducă poluarea la jumătate din nivelul admis prin lege. Ce părere are despre metroul lui Robu

0
DISTRIBUIȚI

dan bedros (2)

Dan Bedros, președintele Centrului de Afaceri Franco-Român, a explicat, în această seară, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, că Primăria Timișoara are slabe șanse să pună în aplicare hotărârea de consiliu local prin care cere companiilor să reducă poluarea la jumătate din nivelul admis prin lege.

„Nu pot să condamn o localitate că dorește să fie mai curată. Decizia primăriei este absolut corectă, dar se poate referi doar la orice investiție nouă. Dar investitorul poate merge în zona metropolitană, care nu e controlată de primărie, și să-și deschidă compania. Este nevoie de o decizie colectivă. Este greu să aplici acea hotărâre de consiliu local în cazul companiilor care au autorizație de funcționare, este greu să impui o astfel de decizie retroactiv, unor investiții cărora tu le-ai dat autorizație.


Cred că decizia primăriei trebuia să se refere doar la investițiile noi”, este de părere Dan Bedros. Timișoreanul consideră că toate companiile care poluează orașul și nu respectă legea ar trebui sancționate.

Președintele Centrului de Afaceri Franco-Român a vorbit, la PRESSALERT LIVE, și despre ideea metroului în Timișoara, lansată de primarul Nicolae Robu. „Cine nu și-ar dori așa ceva? Trecerea căii ferate în subteran este o idee bună. Problema este cine finanțează acest proiect. România nu a dus lipsă de bani, ci de proiecte. Proiectul este unul foarte util, dar e cam scump. Dacă se va reuși să se obțină finanțare europeană, ar fi excepțional”, crede Dan Bedros.

Fostul director general al Alcatel România a criticat modul în care sunt organizate licitațiile în țara noastră și a comentat că „principiul licitațiilor este prost. Se merge pe principiul cel mai ieftin. Soluția cu metroul ar fi simplă, dacă lucrezi cu firme foarte serioase, care au tehnologii speciale la fel ca la metrou. Există utilaje, cârtițe care fac direct groapa în pământ. Tehnologie există pentru a se realiza, dar este nevoie ca ideea să fie bine explicată și să se găsească resurse”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.