Cea mai importantă acţiune de împădurire la nivel naţional va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie. În judeţul Timiş, nu mai puţin de 50.000 puieţi vor fi plantaţi la Utvin de către 2.150 de voluntari înscrişi în cadrul acţiunii iniţiate de echipa „Plantăm fapte bune în România”. Printre participanţi se numără deţinuţi, jandarmi, pompieri, poştaşi, angajaţi în cadrul a diverse companii, ONG-uri, studenţi sau simpli cetăţeni şi săteni.
Acţiunea de plantare a puieţilor are loc între orele 10.00 – 15.00, iar voluntarii plantatori vor primi unelte şi mănuşi. În total, vor fi plantaţi 50.000 puieţi forestieri, dintre care 20.000 stejar pedunculat, 10.000 cer, 10.000 mojdrean, 5.000 frasin şi 5.000 corcoduş.
Conform organizatorilor, satul Utvin din comuna Sânmihaiu Român este unul dintre cele mai poluate din judeţ.
„Scopul împăduririi este revitalizarea solului neproductiv dându-i, totodată, şi un rol de protecţie forestieră a localităţii de vântul ce aduce pulberi sedimentabile şi pulberi în suspensie din zona depozitului de cenuşă şi zgură de termocentrală. Conform rapoartelor emise de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, aceasta este una dintre cele mai importante surse de poluare din judeţ pentru aer, sol şi pentru apa freatică”, transmit reprezentanţii asociaţiei Eco Club Timişoara, coordonatorii locali ai acţiunii.
Sâmbătă, la nivel naţional, peste 300.000 puieţi vor prinde viaţă pe 79 de hectare.