Două concerte la Timişoara cu Strauss Festival Orchestra Vienna. Când au loc

Două concerte la Timişoara cu Strauss Festival Orchestra Vienna. Când au loc

0
DISTRIBUIȚI

sfoPentru al patrulea an consecutiv în Timișoara și pentru al șaptelea an în România, Strauss Festival Orchestra Vienna aduce în țara noastră un spectacol de poveste: „Christmas in Vienna”.

Timișorenii au manifestat și în acest an un interes deosebit pentru eveniment, astfel încât artiștii vienezi vor susține două concerte, pe 9 și pe 11 decembrie, de la ora 19.30, la Opera Națională Timișoara, respectiv la Teatrul Național. Cunoscători și consumatori de cultură, timișorenii au ales un spectacol autentic vienez, susținut de o orchestră fondată de cel mai mare specialist în Strauss din zilele noastre, iar dirijorul și soprana invitată fiind născuți și educați în Viena.

Strauss Festival Orchestra Vienna a fost fondată în 1978 de legendarul dirijor Peter Guth, care este liderul artistic al grupului. Între orchestrele de același gen, Strauss Festival Orchestra se distinge printr-un ansamblu de muzicieni desăvârşiţi şi experimentaţi, care lucrează în permanenţă în strânsă legătură unul cu altul. Graţia şi frumuseţea sunetelor pure au cucerit întreaga lume, Strauss Festival Orchestra Vienna susținând turnee pe tot mapamodul, având numeroase apariții TV și participări în renumite festivaluri, numărându-se inclusiv printre invitații de onorare ai Festivalului Enescu.


Născut în Viena, maestrul Willy Büchler este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai muzicii vieneze. De peste 20 de ani, maestrul Büchler conduce ca dirijor invitat Strauss Festival Orchestra Vienna, bucurându-se de un succes colosal pe scene de pe întregul mapamond. Optimismul, dedicația, sensibilitatea și umorul sunt caracteristicile stilului său incomparabil de a face muzică, bazat pe prospețime, entuziasm sincer și experiență îndelungată. Willy Büchler continuă tradiția lui Johann Strauss, de a dirija cu vioara in mână, deopotrivă publicul și muzicienii. Monika Mosser este o artistă prin excelență vieneză. Născută în capitala mondială a muzicii clasice, educată la Conservatorul și la Universitatea de Muzică din Viena, a câștigat Concursul Internațional de Operetă “Nico Dostal”, începându-și cariera de solistă la Volksoper Wien. Fiind o soprană cu uimitoare abilități interpretative, Monika Mosser are un repertoriu larg și divers, care cuprinde arii de operă, operete, dar și musical-uri celebre. Performanțele sopranei au încântat audiențele din toate colțurile lumii. Monika Mosser este prima soprană din Europa de Vest invitată în Rusia într-un turneu împreună cu Strauss Festival Orchestra, toate concertele fiind sold-out. De altfel, Monika Mosser este prima solistă vest-europeană invitată să cânte împreună cu Filarmonica din Moscova.

„Vienna Classic Christmas” este un spectacol rafinat, dar în acelaşi timp accesibil, potrivit tuturor vârstelor, care îndeplineşte cele mai exigente doleanţe ale melomanilor şi dezvoltă emoţii nebănuite în rândul necunoscătorilor. Programul pe care Orchestra l-a pregătit în acest an este nou, similar Concertului de Anul Nou pe care Orchestra îl susține an de an în Wienner Konzerthaus. Biletele se găsesc la Agenția Operei, la Agenția Teatrului și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro. În funcție de așezarea în sală, biletele sunt disponibile la mai multe categorii de prețuri: categoria VIP – 150 de lei, categoria I – 100 de lei, categoria a II-a – 80 de lei, categoria a III-a – 40 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.