Dovada că Revoluția a reușit

Dovada că Revoluția a reușit

0
DISTRIBUIȚI

646x404

Multe lucruri i s-au reproșat generației „douăzeciste” a timpurilor noastre. (Aș pune în aceeași oală și „treizeciștii” și o parte a „patruzeciștilor”). Că nu știm ce-s lipsurile, ce știm noi despre salamul cu soia, că nu ne prea place cartea, că ce e cu tricourile alea negre, că nu prea știm încotro vrem să mergem, că uite cui rămâne țara.

Zilele acestea, într-o continuare neașteptată a elanului de la ultimele alegeri prezidențiale, generația asta acuzată în primul rând de pasivitate și-a dat Bac-ul la implicare socială. Cu 10 pe linie l-a dat, aducând cu ea un spirit de revoltă educat, o dovadă că există viață (și câtă!) în spatele rețelelor de socializare. Nimeni nu a prevăzut că tragedia celor 32 de morți într-un club din București va aprinde o țară întreagă, nici măcar cei care au ieșit în stradă nu s-au așteptat la asta.

De prea multă vreme însă lucrurile în țara asta nu sunt în regulă.


Încercăm să ne convingem că putem să ne făurim singuri sorțile, însă România este, în primul rând, sclava sistemului impus de partide, singurul care funcționează ca un ceas elvețian. Se întrebau unii ce treabă are premierul cu autorizațiile de la pompieri sau ce legătură are ministrul de Interne de criza spitalelor. Are. Pentru că în orice instituție, chiar și privată, care depinde de cele de stat, se întrevede umbra Marelui Lor Partid, cu micile lui facțiuni, ba de o culoare, ba de alta.

Politicul guvernează educația, sănătatea, apasă pe gâtul justiției, conduce cu mână de fier și bale la gură, departe de orice ideologii sau convingeri reale.

Așa că nu se mai poate. Și ăsta este motivul principal (și extraordinar, într-o cultură care nu-și învață copiii despre valori civice) pentru care „sataniștii” au invadat piețele țării. După un sfert de secol, avem din nou dovada că există viață inteligentă în România: nu s-a ieșit pentru pâine sau indemnizații grase tăiate, nu e vorba de grupuri manipulate de partide. Au ieșit pentru că AȘA nu se mai poate.

Pentru prima dată, generația noastră crede cu tărie că poate aduce schimbarea. O va face într-o săptămână, prin forța vocii sale? Puțin probabil, însă motorul s-a pus în mișcare și nimic nu-l poate opri. Este motorul unei noi mentalități, unei noi viziuni asupra ceea ce înseamnă un stat curat, iar asta mișcă lucrurile, chiar dacă nu imediat. Unul dintre mesajele arborate în București care m-au impresionat sună așa: „Singura soluție, propria evoluție”. Ceea ce înseamnă că Revoluția a reușit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.