Florin Marin s-ar mulţumi cu un punct pe terenul liderului. Lotul bănăţenilor...

Florin Marin s-ar mulţumi cu un punct pe terenul liderului. Lotul bănăţenilor rămâne SUBŢIAT pentru deplasarea la Giurgiu

1
DISTRIBUIȚI

DSCF8707

ACS Poli încearcă să revină cu un rezultat pozitiv în duelurile din Liga I. Timişorenii au lucrat şi la psihic în perioada de pauză dar se confruntă cu absenţe notabile şi pentru încleştarea de pe terenul Astrei Giurgiu. Tehnicianul Florin Marin recunoaşte că l-ar mulţumi şi un punct în condiţiile în care echipa sa evoluează în fief-ul liderului.

„Era normal după jocul cu Dinamo, am pierdut nemeritat, rezultatul e mincinos. Am fost preocupat să refac moralul jucătorilor. Trebuie să gestionăm situația, se pare că lucrurile sunt bune. Dacă sunt pe primul loc, normal că sunt echipa cea mai constantă, a obținut cele mai multe victorii. Au un lot echilibrat, sunt meritat pe primul loc. Ne-ar mulțumi și un punct la Astra”, a declarat Florin Marin.

Astra e bine reprezentată şi la lotul naţional, acolo unde Constantin Budescu a ajuns jucător de bază. „Sunt jucători care pot face diferența, Lung, Budescu, și alții pot face parte din echipa națională.


Trebuie să ne luăm măsuri pentru mai mulți jucători. Sunt cu profil ofensiv, trebuie să ne organizăm în defensivă. Trebuie să punem probleme în atac. Altfel nu avem șanse”, a concluzionat Marin.

Antrenorul lui ACS Poli nu îi va avea la dispoziţie pentru acest meci pe Cânu, Neagu, Sarmov, Goga, Popovici şi Scutaru, cu toţii accidentaţi, ultimul recidivând într-un test din perioada de pauză. De asemenea nu va efectua deplasarea la Giurgiu nici Marius Croitoru, suspendat pentru cumul de „galbene”.

„Nu am discutat cu Hamza”

Presa centrală a scris azi despre un eventual transfer al lui Younes Hamza la Timişoara, fostul petrolist e acum în Iran la Tractor Sazi Tabriz. „Nu am discutat cu Hamza. Este un atacant bun, de calitate, dar nu am discutat nimic despre acest transfer”, a negat Florin Marin în conferinţa de presă de azi.

Jucătorii lui ACS Poli au ajuns din nou la restanţe de două luni, dar „principalul” timişorenilor nu îşi face griji: „Problemele se vor rezolva 100%. Jucătorii au înțeles. Nu sunt probleme… La majoritatea echipelor sunt probleme. Își vor primi sigur banii. E vorba de înrtârzieri”.

Partida Astra Giurgiu – ACS Poli Timişoara se dispută sâmbătă, de la ora 21.15 (Digi), în etapa a 18-a a Ligii I. Bănăţenii sunt pe 10 cu 15 puncte. Liderul are 36 de puncte.

1 COMENTARIU

  1. Dute dracu de idiot ce esti mai stai mult pe la Timisoara ca deja neai dus spre retrogradare ,,, ne da Astra 3–4 boabe ,,ce dracu doar nu suntem prosti sa credem ca scoatem vreun punct de la ei …

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.