INCREDIBIL O secţie a Spitalului Judeţean Timişoara nu a fost modernizată de...

INCREDIBIL O secţie a Spitalului Judeţean Timişoara nu a fost modernizată de când există unitatea medicală, de 40 ani. De ce s-au plâns chirurgii

0
DISTRIBUIȚI

morga

O secţie a Spitalului Judeţean Timişoara nu a fost modernizată niciodată de când există unitatea medicală, de 40 ani. Este vorba de secţia de prosectură, adică morga spitalului, aflată la subsol, care arată groaznic. Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, spune că acest lucru se va schimba până la sfârşitul anului. Asta pentru că unitatea medicală a reuşit să economisească aproximativ 700.000 euro, în urma unei licitaţii organizate pentru achiziţionarea de echipamente medicale cu bani de la Ministerul Sănătăţii.

150.000 euro din această sumă economisită vor fi alocaţi pentru dotarea cu aparatură medicală modernă a secţiei de prosectură. Nu înainte ca lucrările de renovare la morga spitalului, începute cu bani de la Consiliul Judeţean Timiş, să fie finalizate. „În urma unui consiliu medical, am stabilit ca prioritate renovarea şi dotarea cu aparatură medicală a secţiei de prosectură, respectiv a morgii.


150.000 euro este necesarul pentru aparatura medicală pentru morgă. Pe banii consiliului judeţean, prosectura a intrat în renovare, reabilitare completă, astfel încât acum la subsol se lucrează pentru modernizarea secţiei de prosectură pentru prima oară de când este spitalul judeţean de 40 ani dat în funcţiune. Deci, se va schimba complet şi faţa prosecturii”, a anunţat Marius Craina.

Şi chirurgii nemulţumiţi că sunt nevoiţi să opereze cu truse chirurgicale vechi i-au propus managerului Spitalului Judeţean Timişoara să cumpere altele noi din banii economisiţi în urma licitaţiei. „Este vorba de acele truse chirurgicale de intervenţii clasice care de foarte mult timp nu au mai fost reînnoite şi chirurgii au solicitat să cumpărăm neapărat instrumente chirurgicale noi”, a mai precizat Marius Craina. 150.000 euro din cei 700.000 euro rămaşi vor fi utilizaţi pentru cumpărarea aparaturii medicale necesare pentru realizarea unui compartiment de terapie intensivă în pediatrie, la Spitalul Judeţean Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.