Mame din Timiş fără inimă: au adus pe lume copii pe care...

Mame din Timiş fără inimă: au adus pe lume copii pe care i-au părăsit în spitale. Ce se întâmplă cu aceşti micuţi

0
DISTRIBUIȚI

bebelus_spital

Mame fără inimă în judeţul Timiş. Cinci femei au luat decizia de a-şi abandona micuţii în spital, fără niciun fel de remuşcare, în primele nouă luni ale acestui an. Potrivit legii, deşi copiii au fost părăsiţi de cele care le-au dat viaţă, asistenţii sociali trebuie să încerce, în primul rând, integrarea în familia naturală.

Emilia Milutinovici, şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, a declarat că numărul cazurilor copiilor părăsiţi în spitale şi maternităţi este în continuă scădere. Astfel, dacă anul trecut au fost abandonaţi în unităţile sanitare 17 micuţi, în acest an au fost înregistrate doar cinci cazuri.


În total, în primele nouă luni ale acestui an, 55 de femei au vrut să-şi părăsească copiii în spitale sau maternităţi, însă asistenţii sociali au reuşit să convingă o parte din mămici să se răzgândească. „De asemenea, numărul cazurilor de gravide cu risc de părăsire a fost de opt, numărul de cazuri în care s-a intervenit şi a fost menţinut copilul în familie – 116, iar numărul de mame consiliate pentru înregistrarea naşterii copilului – 95”, a explicat Emilia Milutinovici.

Potrivit directorului DGASPC Timiş a scăzut numărul micuţilor părăsiţi în spitale şi maternităţi pentru că femeile şi familiile aflate în situaţii de risc au fost consiliate constant, dar şi pentru că asistenţii sociali au o bună colaborare cu spitale din judeţul Timiş. „În cazul copiilor părăsiţi în maternităţi, se încearcă în primul rând integrarea în familia naturală sau în familia lărgită (la rude de până la gradul IV). Dacă acest lucru nu este posibil, copiii ajung în grija unor familii de asistenţi maternali profesionişti sau în familii de plasament. În cazul copiilor bolnavi care necesită spitalizare, aceştia rămân în spital până la însănătoşire”, explică reprezentanţii DGASPC Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.