O nouă stea pe Aleea Muzicienilor din Timișoara. Ce personalitate va fi...

O nouă stea pe Aleea Muzicienilor din Timișoara. Ce personalitate va fi onorată

0
DISTRIBUIȚI

filarmonica banatul02_sala capitol (2)

Asociaţia Pro Philharmonia din Timișoara anunță că joi, 5 noiembrie, de la ora 18.00, va dezveli o nouă placă pe Aleea Muzicienilor din fața Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Steaua este dedicată compozitorului, dirijorului și pedagogului român Gheorghe Dima.

„Personalitate remarcantă, maestrul Gheorghe Dima (1847 – 1925), recunoscut în lumea muzicală naţională şi europeană, a înfiinţat Conservatorul de la Cluj, instituţie care şi astăzi îi poartă numele. Gheorghe Dima a lăsat muzicii româneşti o creaţie originală, unitară şi reprezentativă, numărând peste 225 de titluri.


A fondat şi a condus, cu dăruire şi competenţă, prestigioase ansambluri artistice. A triumfat, atât ca artist şi interpret, cât şi ca dirijor, pe numeroase scene de concert şi de spectacol, din ţară şi străinătate. A trudit la reformarea muzicii şi cântării bisericeşti autohtone, desfăşurând o activitate didactică entuziastă şi responsabilă. În Ianuarie 1902, si bănăţenii au avut bucuria de a asista la un concert extraordinar susţinut alături de soţia sa, d-na Maria Dima (soprană)”, transmit reprezentanții Asociației Pro Philarmonia.

Această a opta dezvelire completează stelele deja existente montate în onoarea altor personalități muzicale: George Enescu, Bela Bartok, Franz Liszt, Johann Strauss, Johannes Brahms, Joseph Joachim și Sabin V. Drăgoi.

Amfitrionul festivităţii va fi preşedintele onorific al Asociaţiei, europarlamentarul timișorean Maria Grapini, care a și oferit oraşului această stea.

După încheierea festivităţii, doritorii vor putea asista începând cu ora 19.00 la un concert extraordinar susţinut de Nicu Alifantis, care va urca pe scenă alături de trupa Zan și invitatul special Mihai Neniță, în sala „Capitol” a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.

Concertul este organizat de Rotary Club Buziaş cu ocazia aniversării a zece ani de la înfiinţare, scopul concertului fiind unul caritabil, banii strânşi din vânzarea invitaţiilor vor fi destinaţi integral unui proiect caritabil

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.