Povestea FASCINANTĂ a apelor tămăduitoare de la Ivanda, care au ajuns la...

Povestea FASCINANTĂ a apelor tămăduitoare de la Ivanda, care au ajuns la export în America. Ce mistere inexplicabile are localitatea timișeană FOTO

0
DISTRIBUIȚI

9. icoana

Ivanda, o veche aşezare timişeană atestată încă din secolul al XIV-lea în documentele papale, a devenit în secolele următoare o localitate multietnică. La sfârşitul secolului al XVII-lea a fost populată cu numeroşi sârbi, iar în secolul următor au urmat două valuri de colonizare cu populaţie venită din Sfântul Imperiu Roman de Limbă Germană.

Apa tămăduitoare de Ivanda

Astăzi, cei mai mulţi locuitori sunt români iar celebritatea de odinioară a satului, dată de “apa tămăduitoare” descoperită aici în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este doar o amintire. O cură cu apă de Ivanda vindeca pietrele la fiere, probleme cardiace, pulmonare sau digestive şi multe altele. De la o staţiune de interes local, Ivanda devenise cunoscută în multe locuri din Europa iar grofi din Budapesta şi nobili de la curtea imperială din Viena veneau la conacul baronului Ignatie Csávossy pentru a se trata cu apa izvoarelor din Ivanda. După descoperirea apei miraculoase, specialiştii au constatat că proprietăţile acesteia le depăşeau pe cele ale apelor medicinale din renumite staţiuni europene precum Karlsbad sau Marienbad iar Ivanda ajunsese să rivalizeze cu ele, devenind din ce în ce mai căutată pentru tratarea diferitelor afecţiuni.

Exportată în America

În anii interbelici, faima apei aflate acum pe pământul lui Iozsef Gagern, ultimul său proprietar, a ajuns până în America şi avea şi o reclamă pe măsură. Apa, îmbuteliată sub numele de “Magus”, era exportată în sticle speciale peste ocean, după ce, timp de două zile, străbătea Europa, şi ajungea la uşile americanilor, pentru suma de un dolar litrul. Analizele au stabilit că apa de Ivanda nu îşi schimba proprietăţile nici după trecerea Ecuatorului, în condiţiile în care toate celelalte ape de tratament îşi modifică proprietăţile organoleptice într-o asemenea “călătorie”. S-a mai observat că apa de la Ivanda nu îngheaţă niciodată iarna, oricât de scăzută ar fi temperatura de afară.

Poluat de o fermă de porci

Conacele proprietarilor din secolul al XIX-lea şi cel al lui Iozsef Gagern, despre care câţiva localnici în vârstă îşi mai amintesc că avea şi o impresionantă bibliotecă, nu mai există astăzi iar apa şi-a pierdut proprietăţile după ce în apropierea izvorului s-a construit o fermă zootehnică de creştere a porcilor. În lipsa oricărei preocupări a autorităţilor de a proteja izvorul, acesta a fost poluat de dejecţiile animalelor de la fermă. Apa a devenit amăruie şi sălcie iar analizele făcute după dezafectarea fermei au stabilit o concentraţie mare de nitraţi şi nitriţi care fuseseră absorbiţi de sol şi au afectat apa atât de căutată odinioară.

O biserică neobişnuită

La Ivanda se mai poate vedea o frumoasă biserică ortodoxă, monument istoric, despre care se povestesc lucruri tulburătoare. Biserica a fost ridicată în 1851 de enoriaşii sârbi iar turla a fost construită mai târziu, în 1913. Se păstrează şi astăzi pictura iconostasului, din 1897, făcută de Eugen Şpang la cererea şi pe cheltuiala lui Adam şi Teţa Perinaţ, doi gospodari de frunte ai satului. Numele lor şi anul în care s-a pictat iconostasul apar deasupra uşilor împărăteşti, sub chipul Arhanghelului Mihail. O particularitate a acestei biserici este ochiul înscris într-un triunghi, motiv care revine frecvent în pictura bisericii, coloanele de pe faţada lăcaşului de cult fiind şi ele un element arhitectonic neobişnuit în arhitectura bisericească locală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Clopotele care alungă furtuna

O poveste cuidată s-a născut pe seama clopotelor bisericii.


Se spune că atunci când se adună nori grei, care vestesc furtună, în biserică se trag clopotele şi norii se împrăştie, astfel încât, la Ivanda, piatra nu a bătut nicodată. Bătrânii mai povestesc că în urmă cu ani buni, limba unui clopot, în greutate de aproximativ 30 de kilograme, s-a desprins de la locul ei şi în cădere a rupt toate treptele vechi de lemn care duc în clopotniţă. Într-un an, chiar de Crăciunul sârbesc, biserica a fost prădată de hoţi, care au coborât pe geamul din altarul bisericii cu ajutorul unei funii şi au furat mai multe sfeşnice şi potirul din altar. Cu toate că hoţii au fost prinşi, bunurile nu au mai fost niciodată recuperate.
Foto – Dan Buruleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.