România isterică

România isterică

1
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Sute de morţi, sute de răniţi, lacrimi, dramă, durere, disperare, tragedie sunt doar câteva din coordontele ultimelor săptămâni.

Dacă a trecut o zi în care ziarele nu au titrat „încă un mort la Colectiv”, la finele săptămânii trecute lumea întreagă a fost îngrozită de drama din Paris. Au murit oameni nevinovaţi ca să vedem încă o dată că suntem lipsiţi de control, deşi ne minţim că suntem mari şi tari. Iar diferenţele dintre România şi Franţa se văd. Poate acum mai bine ca niciodată. Din păcate e sistemul după care ne ghidăm în viaţă: nu preţuim ce avem până nu pierdem.

Tragedia din Colectiv ne-a adus un nou guvern, iar desemnarea lui a fost un bun prilej pentru nenumărate bâlbe la nivel înalt, iar cei care spun că demisia lui Ponta nu era necesară, nu sunt deloc puţini.


Că au sau nu dreptate, e o chestiune subiectivă. Cert este că francezii nu au cerut demisii. Şi-au purtat durerea cu demnitate şi au promis că vor trăi în continuare la fel de frumos. Că vor păstra şi onora tradiţiile care le-au adus renumele de la nivel mondial. La fel cum şi românii au arătat din nou ce pot. Au ieşit în stradă să ceară haos, dar mulţi nu au înţeles că schimbarea începe de jos, cu ei, cu fapte, nu cu urlete. Am tresărit de revoltă când Cioloş a vrut să pună un ministru care a pozat în chiloţi. Sigur că pipiţele trecute prin paturi de politicieni nu au fost încă mutate de pe funcţii şi nimănui nu îi pasă. Dar e bine, am urlat nu mai vrem corupţie şi parcă acum ne-am răcorit. Ne-am vărsat năduful şi pe tema asta. Şi am ieşit în stradă şi am răcnit ca să cerem un guvern de tehnocraţi.

Încă nu am înţeles că niciun tehnocrat, niciun ministru cu pătrăţele sau ceafă lată, PSD, PNL, UNPR, ALDE nu pot schimba ţara asta, fără ca noi fiecare să ne schimbăm. Şi încă, văzând reacţiile francezilor, noi nu vedem că suntem departe de civilizaţie. Mai credem încă în gogoşi, iar cei care ni le vând nu au fost încă trimişi acasă, în ciuda a ceea ce ne spun unii. Colac peste pupăză, Iohannis se face că plouă când vine vorba de problemele lui cu justiţia. Asta nu e schimbare şi nu e România lucrului bine făcut, ci a psihozei colective, a prostiei şi a inconştienţei. Asta doar pentru că îmi place să cred că românii care se respectă muncesc cinstit, nu fură bine.

1 COMENTARIU

  1. Francezii sunt niste verze.Probabil vorbesti din carti.Mergi in Paris sa vezi ca iti e rusine ca esti alba in unele zone.Asta e marea civilizatie care iti lipseste?Atentate si Sharia?
    Voi zunteti normali ?Sau banii primiti pe asemenea mizerii va iau mintile?
    Voi pricepeti cat rau faceti natiunii romane?
    Treziti-va!!!
    Romania este CEA MAI SIGURA TARA DIN EUROPA!! A spus-o UE nu o spun eu!
    Iar voi?Bateti campii si salivati dupa prostiile de afara!
    Stau si ma gandesc ca pentru voi ziaristii de mucava ar fi mana cereasca niste atentate in Romania! Cat ati mai uza voi tastatura…cate lacrimi de crocodil ati mai varsa…cata compasiune de duzina ati arata…o daaa….
    Voi ,sau o parte din voi ziaristii sunteti vinovati pentru foarte multe rele in tara asta!
    Da voi!
    Uita-te in oglinda.Si vei vedea unul dintre astia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.