Şeful PSD Timiş, Sorin Grindeanu, preocupat de scandalul de la RETIM. Ce...

Şeful PSD Timiş, Sorin Grindeanu, preocupat de scandalul de la RETIM. Ce avertisment a transmis

2
DISTRIBUIȚI

retim gunoi sortare

Scandalul de la RETIM, societate unde Consiliul Local Timişoara deţine nu mai puţin de 50% din acţiuni şi care are de plată penalităţi de şase milioane de lei, după ce nu a realizat o staţie de compostare a deşeurilor, ca parte a proiectului de management integrat al deşeurilor la nivelul judeţului Timiş, captează din nou atenţia politicienilor locali. Preşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, a comentat astăzi că „urmăresc cu foarte mare interes ceea ce înseamnă RETIM şi tot ce văd e că în fiecare zi apare ceva nou. Eu aş vrea să vă spun că în momentul acesta avem informaţii legate de RETIM care sper eu să nu fie adevărate. Ştiţi că acolo există o asociere între un partener german şi CLT, nu mai intru în detalii, dar din informaţiile noastre în următoarea perioadă ar fi bine ca ceea ce s-au angajat cei de la RETIM să şi facă, pentru că se pune în pericol un proiect extrem de important, sistemul de management integrat a deşeurilor la nivelul judeţului Timiş.


Eu ştiu că mai există cred că vreo doi ani contract între primărie şi RETIM şi ar fi bine ca banii pe care RETIM îi are acum în conturi, şi nu sunt puţini, să fie folosiţi pe ceea ce s-au angajat, nu pe diverse chestiuni care nu ţin de bunul management al unei societăţi în care CLT este acţionar”.

Vă reamintim că societatea RETIM a pus la dispoziţia CLT un Mercedes Clasa E, maşină care a ajuns în posesia primarului Nicolae Robu. De altfel, societatea achită mai nou şi factura telefonică a edilului, care a revenit dintr-un concediu în Dubai cu costuri de 3.000 de euro pentru roaming. Situaţia RETIM a fost ascunsă CLT, pentru că nici primarul Nicolae Robu, nici reprezentanţii acestuia în conducerea companiei, Dorel Borza şi Sanda Greblă sau reprezentantul CLT la Retim, Vasile Vesa, nu au oferit om informare în CLT pe marginea subiectului. Recent RETIM a trimis municipalității, prin intermediul unei case de avocatură din București, o plângere prealabilă împotriva hotărârii de consiliu local privind anularea contractului de concesiune pentru terenul în suprafaţă de 43.660 mp, situat în municipiul Timişoara, zona CET-SUD. De asemenea, Retim-ul a solicitat de la Primăria Timișoara să-i plătească 318.615,24 euro “sumă estimată provizoriu, reprezentând prejudiciul suferit de societate (contravaloarea investiţiilor) ca urmare a imposibilităţii, din culpa exclusivă a autorităţii, a edificării staţiei de compostare a deşeurilor în sistem inchis. Această sumă reprezintă banii pe care societatea de salubritate susţine că i-a investit pentru proiectul staţiei de compostare. Municipalitatea este acuzată de “atitudine oscilantă” şi “atitudine de rea-credinţă”. După cererea prealabilă, urmează atacarea în instanţă a hotărârii de consili local.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.