Trei handbaliști au murit după un grav accident de circulație. Cum s-a...

Trei handbaliști au murit după un grav accident de circulație. Cum s-a petrecut tragedia care a declanșat PLANUL ROȘU de intervenție

0
DISTRIBUIȚI

accident buzau

Trei persoane au decedat și 11 au fost rănite în județul Buzău, duminică noaptea, pe DN 2, la ieșirea din Râmnicu Sărat spre Focșani, după ce un autocamion cu cherestea s-a răsturnat peste un microbuz de transport persoane.

În microbuz erau componenți ai echipei de handbal CSU Târgoviște. Cele trei persoane decedate sunt handbaliști care stăteau pe bancheta din spate a microbuzului.


Cinci dintre răniți au fost transportați la Spitalul de Urgență, la Spitalul Pantelimon și la Spitalul Bagdasar-Arseni. Alți trei răniți au fost externați din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și trei au rămas în spitalele din județul Buzău, unul la Râmnicu Sărat și alți doi la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

La fața locului, ISU Buzău a trimis 7 autospeciale, dintre care două de descarcerare, una de transport victime multiple, două ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere incendii, o autospecială de primă intervenție și comandă. Ulterior, forțele au fost suplimentate cu un modul SMURD din județul Vrancea și cu două autospeciale transport persoane victime multiple de la ISU București-Ilfov. De asemenea, SAJ Buzău a trimis 6 salvări la fața locului.

Conform pompierilor, 14 persoane au fost încarcerate în urma accidentului. Intervenția a fost extrem de dificilă, întrucât autocamionul cu lemne era răsturnat peste microbuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.