Campionii de la Timișoara Saracens și-au prezentat recolta de trofee din 2015...

Campionii de la Timișoara Saracens și-au prezentat recolta de trofee din 2015 la mall. Cum i-au așteptat pe fanii fideli și ce planuri își fac GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1734558868">

saracens cups (1)

Timișoara Saracens RCM are parte de un (nou) final de an în glorie. La doar câteva zile de la laurii naționali cuceriți chiar la Baia Mare, rugbiștii bănățeni s-au întâlnit cu suporterii la mall pentru a-și prezenta ultimele realizări. În weekend elevii lui Grainger Heikell au parte de o nouă provocare, primul joc acasă în calificările Challenge Cup.

Rugbiștii i-au așteptat pe fanii de toate vârstele la mall-ul din Orașul de pe Bega. Sosene Anesi, Vali Calafeteanu și compania le-au oferit fotografii de la ultimul succes și nu numai. Pe acestea cei prezenți puteau să adune toate autografele favoriților. S-au oferit semnături și pe alte obiecte aduse de suporteri iar apoi aceștia nu au ratat ocazia de a-și face propriile poze cu eroii din Maramureș și trofeele cucerite anul acesta.

Timișoara Saracens e prima echipă care realizează o triplă internă la rugby: Cupa României, SuperLiga, precum și noua competiție, Cupa Regelui, au poposit în vitrina formației din Ronaț. ”E o seară frumoasă. Am arătat încă o dată că avem un număr mare de suporteri, care au venit să vadă cele trei trofee câștigate în acest an. Le mulțumim pe această cale și celor care au fost la Baia Mare și ne-au susținut lângă teren. Ne încarcă foarte mult bateriile pentru că obiectivul e îndeplinit. Urmează aceste meciuri în Challenge Cup. Săptămâna aceasta la antrenament s-a văzut o încărcare a băieților, dar în același timp o concentrare pe ce avem de făcut. Noi sperăm să repetăm această figură în 2017 pentru că în 2016 nu va fi finală de campionat”, a declarat Vasile Rus.

Danie Ianuș e unul dintre ultimii sosiți la echipă și nu are de ce să regrete alegerea făcută. ”M-am gândit mult, e un grup foarte bun aici. Am luat în calcul și am reușit la final de an să ne bucurăm de toate cele trei trofee. Ați văzut și dumneavoastră e greu să învingi la Baia Mare. S-a văzut că noi am reușit de două ori. Mai frumos a fost în finală… Sper ca tot noi să mai reușim această performanță. Va fi greu pentru că nu am avut așa mult timp să savurăm victoria și cele trei trofee, dar suntem profesioniști, mai avem timp să ne strângem forțele”, a spus și Ianuș.

Timișoara Saracens nu are mult timp la dispoziție pentru odihnă după victoria de la Baia Mare. Sâmbătă, de la ora 13.30, bănățenii îi întâlnesc pe italienii de la Femmi Rovigo în al doilea meci din calificările pentru Challenge Cup 2016-17. Partida se va desfășura pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.