Purtătorul de cuvânt al Revoluţiei din 1989, Corneliu Vaida, a fost invitat în această seară la emisiunea PRESSALERT LIVE, acolo unde a admis că la 26 de ani de la eliberarea României de sub comunism, ţara noastră nu este unde ar trebui să fie și că zi de zi trăiește “încruntat”, “cu gust amar”. Vaida a recunoscut că revoluţionarii nu s-au impus ca modele după 1989. Despre protestele de stradă prin care revoluționarii și-au cerut înapoi indemnizațiile tăiate de guvernul Boc, Vaida a spus că „la un moment dat populația trăia cu impresia că e săracă din cauza noastră că noi luăm pensii, pensii pe care nu noi le-am cerut, paradoxal. Dar nimeni nu se uită cât se fură în țara asta. În aceeași zi în care Boc ne-a tăiat indemnizațiile, a crescut indemnizațiile celor care au tras în noi.
Pentru asta nu s-a supărat nimeni. (…) Ne-am compromis, din păcate, asta e realitatea. Din păcate, camarazii mei de atunci nu prea înţeleg că doar unirea face puterea, sunt aţâţaţi unul împotriva celuilalt, suntem manevraţi de diverse partide politice şi de alte structuri şi noi suntem întotdeauna ţapii ispăşitori”, a spus Vaida. Despre România după 26 de ani, invitatul a explicat că nu este unde o visa el.
„O visam mult mai sus, mult mai altfel. În 90 am fost în Italia şi un prieten de acolo mi-a spus: vrei? Haide, ai casă, îți dăm o slujbă, rămâi aici. Atât de jignit am fost de propunerea asta că aproape că m-am certat cu el, era apoape să îl bat. Cum, măi, adică eu de asta am făcut Revoluția, ca să rămân în Italia? Acuma să vezi ce o să fie în România. Visam cu voce tare. Ei bine, visul ăla nu e aici”, a spus Vaida, după care admis că regretă că a rămas aici după 1989. „Regret în primul rând că România nu e unde am vrut eu și eu nu sunt în România aia pe care am visat-o”, a conchis revoluționarul. Mai mult, Vaida a admis că Timișoara are nevoie primordială de un muzeu al Revoluției din 1989, pentru ca istoria României să nu fie uitată, dar și pentru ca tinerii din ziua de astăzi să nu uite să prețuiască libertatea. „Şi dacă nu voi ajunge în administraţia locală, eu pot să vă promit că voi depunde eforturi ca acest muzeu al Revoluţiei în adevăratul sens al cuvântului să ia fiinţă”, spus Vaida.
O rusine, nu a fost agreat de revii din Opera in uniforma de garzi patriotice. Nu a spus doua cuvinte la microfon. In 15 dec nu se faceau filtre si arestari in Circumvalatiunii, poligrafie. Habar nu are despre primele ore din Opera. Relatii cu „Mancu”, seful garnizoanei care-si da cuvantul de onoare in fata lui junioru’ de la „sculerie”, este cel putin hilar. Rusine, acest om este erou sa primeasca banii statului? Cand este vorba despre ceva concret, nu-si aminteste. El era purtatorul de cuvant al lui Mancu? Pentru aceasta era un ofiter pe nume Varga, daca retin bine. Gunoi cum zic americanii. Bunescu sau Busescu? Despre ofiterii superiori zice ca stie, despre Opera, nimic. Revolutionar inspirat din presa vremii.
Cu scuzele de rigoare, de obicei nu mă implic ȋn discuţii cu impostorii.
Cȃnd văd ȋnsă că astfel de scursori vor să rescrie istoria trăită de mine, explodez. Respectivul a primit legitimaţia prin intermediul lui Adrian Misăraş după data de 22 decembrie 1989. Dacă ar fi avut-o ȋnainte, intra liber la Balconul Operei, ȋnsă nici pentru asta nu a avut curaj. Probabil că cei de la Gărzile Patriotice, structură subordonată direct PCR-ului, l-au trimis ȋn spionaj ȋn Operă, alături de alte structuri similare din partea Securităţii.
După data de 25 dec Adrian Misăraş a fost numit şeful comisiei de Relaţii Externe, devenind un fel de “stat ȋn stat”. Se ocupa preponderent cu ajutoarele sosite, mai precis cu fondurile din “Libertatea” plătite transportatorilor. Cu acest prilej a apărut şi antipaticul dubios cu uniformă proaspăt călcată de Gărzi Patriotice.
In data de 20 dec nu s-au eliberat legitimaţii roşii de comitet lărgit.
Această scursură nu ştie nimic de Trăistaru, Ivan, Bădilescu, Fortuna, etc, mitralierele de la Balcon, dar are pretenţia să fie custodele Muzeului Revoluţiei, să rescrie el istoria pe necunoaşterile sale şi interesele celor care l-au folosit. Am mai avut o experienţă politică tristă cu Institutul Revoluţiei.
Politicul doreşte să rescrie şi istoria, iar pentru aceasta se foloseşte şi de cei mai murdari “oameni”. Este o diversiune ordinară care vrea să maculeze Opera din Timişoara ȋn decembrie 1989.
Proba concludentă, pentru care m-am băgat ȋn acest noroi este tocmai acest interviu. Să-ţi fie ruşine, cabotin nonrev dacă ȋn sub o oră ai auzit şi ai văzut atȃtea ” ? ” prin loje şi pe holuri. Chiar eşti cu tupeu, dar fără memorie. Sunt ȋnsă şi oameni care au memorie şi pot să documenteze că ce ai declarat este fals, şi nu ai avut o contribuţie pozitivă la revoluţie, cum nu ai nici acum.
Timişoara, ȋn generozitatea ei, pentru meritele de revoluţionar “povestite” ȋţi acorda titlul de cetăţean de onoare, la 26 de ani de la acele timpuri glorioase pentru poporul romȃn.
Gloria este o flacără care se stinge dacă nu este ȋntreţinută, alimentată cu sȃnge tȃnăr de copii care doresc ca şi copii lor să fie liberi, să trăiască cu demnitate şi ȋndestulare ȋn ţara lor.