Explicaţia HALUCINANTĂ a primarului Robu pentru cele trei echipaje de Poliţie Locală...

Explicaţia HALUCINANTĂ a primarului Robu pentru cele trei echipaje de Poliţie Locală de la pasajul Michelangelo. Vezi cum o dă la întors cu crăpăturile apărute

2
DISTRIBUIȚI

nicolae robu pressalert

Faptul că pasajul rutier Michelangelo, inaugurat la finele lunii mai de primarul Nicolae Robu, chiar de ziua sa, cu alai de liberali și muzică are crăpături este un lucru firesc sau cel puțin asta susține edilul-șef al urbei de pe Bega, care nu pare deloc îngrijorat de starea investiției cu care s-a lăudat atât de mult. După ce edilul a susţinut că nu există nici măcar o urmă de crăpătura, PRESSALERT.ro a prezentat, astăzi, o galerie foto cu numeroasele probleme din pasajul Michelangelo.

„Sigur că e puțin probabil să aveți pregătirea de specialitate în domeniul construcțiilor, nici eu nu o am. Presupun că și dumneavoastră, general, nu o aveți. Trebuie să vorbim cu oamenii care sunt constructori. Despre ce este vorba acolo… nu a apărut nicio crăpătură, nimic spectaculos, nimic semnificativ, ci sunt fisuri în mortar. Acolo este o structură de rezistență extrem de solidă, cu un zid gros, iar peste acel zid este pus mortar. Evident, când se face o asemenea construcție care are, mă refer la zidurile pasajului, 455 de metri lungime se prevăd rosturi de dilatare, niște interstiții. În acele interstiții și la suprafață peste tot betonul care a fost turnat se aplică mortar. Fiind vibrații în zonă, periodic se vor face fisuri în mortar. Și la clădirile care sunt situate în zonele cu trafic apar fisuri. Chiar am fost la Catedrală și am văzut niște fisuri. Cum să vii să spui asemenea aberații că e pericol de surpare! Trebuie să te documentezi mai întâi, să vorbești cu specialiștii. Unii au vorbit despre așa ceva și crează panică pentru că ei au o misiune și anume să ducă în derizoriu realizările Timișoarei.


Constată că Timișoara a reușit performanța rară, poate singulară în România, de a implementa cu succes 35 de proiecte din 35. Proiecte care totalizează în jur de 1 miliard de lei, perioadă în care alții și-au arătat neputința. Evident că asta pe unii îi deranjează și este o anumită agendă a unora de a denigra. Timișorenii sunt oameni cu cap, oameni care trec pe acolo și pot întoarce ei capul să vadă despre ce fisuri este vorba. Se intervine periodic, dar nu acum, când vremea va fi corespunzătoare. Se va interveni. Lucrarea e în garanție cinci ani oricum. Nu e nimic semnificativ, nu sunt probleme, unii ridică asemenea fisuri în mortar la rangul de problemă. Timișoara are o mare problemă, nu are nicio problemă. Timișoara are satisfacția unor realizări excepționale, atât. Se va interveni, dar după un interval de timp este așteptat să apară din nou fisuri. Sunt soluții, unii au placat. Trebuie să înțelegeţi, oameni buni, că e vorba doar de un mortar care-i aplicat acolo. Să nu-i dezinformăm pe cetățeni”, a explicat Robu. Nicolae Robu nu a spus nimic, însă, de faptul că multe din proiectele cu fonduri europene nu au fost finalizate la timp şi urmează să se dea bani din bugetul local pentru terminarea lucrărilor.

Mai mult, primarul consideră că e normal ca pasajul să fie păzit cu trei echipaje de la Poliţia Locală, chiar dacă sunt instalate camere de supraveghere, şi are şi o explicaţie în acest sens.”În Timișoara avem un segment de răufăcători, care nu cred că au mintea întreagă și pe care, cu mecanismele pe care le avem cu legislația actuală, nu prea putem să-i prindem. Știți că ieri în subpasaj a apărut o saltea din burete? Dacă un iresponsabil dădea puțin foc acolo? Ce se întâmpla? Vrem nenorociri? Eu acționez preventiv pentru că știu cu cine am de-a face. Eu nu primesc rapoarte de la servicii, dar știu câte ceva despre intenții de fapte rele ale unora și altora. De aceea e păzit, pentru că suntem oameni responsabili și avem grijă de bunul public, de interesul timișorenilor. Ar fi simplu să spunem că nu are rost să supraveghem, dar după aia suportăm consecințele. Camerele funcționează tot timpul. Eu pot să vă arat în orice moment. Am aici pe telefon. Am patru camere, văd tot! Pot să urmăresc ce vreau, mă uit”. Edilul a explicat că fisurile cu pricina vor fi remediate, dar că intervenţiile se vor face periodic, conform contractului de întreţinere.

2 COMENTARII

  1. Părerea mea este că exagerati în articolele voastre. Înainte să scrieți aberații întrebați și voi un specialist în privința construcțiilor.
    Dacă nu punea politisti și se întâmpla ceva grav acolo spuneați că e iresponsabil

  2. Nu trebuie sa fi specialist in const sa-ti dai seama ca daca sunt infiltratii de apa problema este mai complexa decat o simpla fisura de mortar sau tencuiala cum vrea tinde sa acrediteze Primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.