Expoziţie Amélie Grözinger – Molnar Zoltan la Galeria Jecza din Timișoara. Ce...

Expoziţie Amélie Grözinger – Molnar Zoltan la Galeria Jecza din Timișoara. Ce temă interesantă are

0
DISTRIBUIȚI

unnamed

Galeria Jecza  anunţă vineri seara de la ora 19,00, vernisajul expoziţiei Amélie Grözinger – Molnar Zoltan – Dialog despre cum se naşte armonia. Apropierea dintre cei doi artişti, paradoxală la o primă vedere, vorbeşte despre puterea artei de a apropia, dincolo de diferenţe. Amélie Grözinger (1982) aparţine generaţiei tinere – Molnar Zoltan (1937-1999) este, deja, o absenţă. Amélie Grözinger vine din spaţiul germanic – Molnar Zoltan şi-a împlinit creaţia la Timişoara. Artista apelează la medii de graniţă, apropiindu-se de obiect, pe când Molnar se păstrează în spaţiul definit al picturii.
”Galeria Jecza de mai mult timp caută aceste apropieri, încercând să pună în lumină legăturile la nivel conceptual ce se pot crea în spaţiul artei”, transmit reprezentanții galeriei.

Totuşi, între cei doi artişti stă un acelaşi concept care îi apropie: încercarea de a crea armonii prin varii tehnici împrumutate artei vizualului.

Christina Landbrecht remarca, lucrările lui Améliei Grözinger sunt construite din hexagoane îndoite.


Procesul de pliere nu este astfel definit doar de cele șase laturi ale figurii, ci şi de îmbinarea formelor însele care populează lucrările ei. Hexagonul devine astfel o componentă elementară a corpului și structurilor lucrărilor sale, care, la rândul lor, evocă formele unor obiecte cotidiene, –  lămpi sau oglinzi – forme ce se prezintă drept creații libere. Ori, cum a afirmat filozoful Gilles Deleuze, plierea nu înseamnă o separare, ci mai degrabă o diferențiere. Acest aspect este esențial pentru lucrările lui Grözinger. La urma urmei, ea nu modifică pur și simplu forme; ea schimbă modul în care ne uităm la materialele, care, la rândul lor, vor dobândi noi valori prin faptul de a se plia în forme noi.

Pe de alta parte Corilan Babeti observa, cercetarea fundamentală a lui Molnar Zoltan fiind orientata spre un ansamblu de reguli combinatorii ale elementului formă-culoare, capabil să comunice cu claritate sentimentul armoniilor muzicale. În rigoarea cerebrală, o opţiune interioară dictează secret şi constant apropierea de arhitecturile cristalului, ca un univers posibil al armoniilor sonore. Rămâne însă la fel de constantă atitudinea de detaşare sentimentală, acest spirit „cool“ care elaborează obiectul estetic, independent de orice expresie subiectivă, personală. Gestul direct al artistului a fost eliminat, în schimbul voinţei de a da formă armoniilor prin meditaţie şi alcătuire matematică. În consonanţă cu acest refuz al gestului personal, se afirmă şi refuzul pictorului pentru culoare. Ambele „refuzuri“ reprezintă, pesemne, efortul de adecvare a mijloacelor la conţinutul dorit: muzicalitatea imaginii.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.