Vineri ajunge la Timișoara proiectul Instalart/ Obiect/ 003. Inspired by BASF. Un proiect avangardist care aduce la Timișoara, pentru prima data un eveniment desfășurat sub cupola Romanian Design Week. Mai sunt câteva zile până la ceea ce noi am numit evenimentul de design al anului, iar PRESSALERT.ro și-a propus să vă introducă în magia creației artistice. Am discutat cu artiștii – arhitecți sau designeri – invitați în proiect. Inima proiectului este designerul german de origine română Marcel Klamer, unul dintre cei mai buni și premiați designeri din Germania, cunoscut și apreciat în toată lumea, cu un portofoliu de peste 600 de obiecte concepute pentru marile companii din lume. Șase designeri și arhitecți la fel de talentați și celebri s-au inspirat fiecare din câte un obiect al lui și a creat o instalație. Lucrările vor fi prezentate vineri, 11 decembrie, de la ora 20,00 în clubul Fratelli din Timișoara, evenimentul fiind urmat de un concert cu trupa Exit Oz și de o petrecere. Intrarea este liberă.
Mario Kuibuş este unul dintre cei mai apreciaţi arhitecţi ai momentului. În cadrul proiectului, arhitectul a realizat instalația Cheie powered by BASF.
Domnule arhitect, ați fost invitat într-un proiect de arhitectură,design sau artă contemporană?
Mario Kuibuș: Pe de o parte e un proiect de artă contemporană pe da altă e un proiect și de arhitectură sau design atâta timp cât definirea celor trei poate fi asamblată sub o denumire generică comună de „eveniment”.
Arhitectură vs design (de produs, amenajare, graphic design).
Mario Kuibuş: Observăm că mulți arhitecți operează cu obiectul.
Nici un designer nu face însă arhitectura… Cum spuneam văd acum contextul creației mai degrabă unificant la nivelul interdisciplinalitatii generale fie că vorbim de urbanism, fashion design, arhitectură, muzică, dans, film, design de obiect sau artă, toate sub un mare titlul de „eveniment”… Evenimentele acum am putea fi mai exacți și să le poziționăm indiferent de disciplină de care e mai apropiată relaționate și sub umbrelă atributului temporalității sau al permanenței.
Cheia?
Mario Kuibuş: Instalația propusă de dumneavoastră a plecat de la cheia de desfăcut capace de sticle. Ați fost inspirat de obiect sau de concept. Am fost evident inspirat de obiect în cazul meu. Mi s-a părut obiectul atât de iconic într-o posibilă speculație filozofică asupra unor clasice teme de discuții precum adevărul, universuri paralele, necesitate sau întâmplare, etc., toate pornind de la contextul de obiect mic și simplu în ipostază de „cheie multiplă”: una de desfăcut bere și altă de titirez. Acesta din urmă fiind tot o cheie și anume una în găsirea direcției în cadrul unui moment ludic al hazardului, moment care am putea exersa în ni-l oferi.
Nou, nemaivăzut.
Mario Kuibuş: Un obiect/concept ,nou, nemaivăzut pe care l-ați propune unei metropole 2015. Obiectele cele mai potrivite sunt cele puternic contextuale precum: London Eye în Londra, Turnul Eifel în Paris, și de data recentă High Line Park în New York, etc. Bucureștiul are o groază de oportunități în acest sens dovadă sunt proiectele individuale care sunt propuse de data mai recentă în cadrul PIDU Zonă Centrală București proiect în care biroul meu este implicat major și care identifică diverse asemenea proiecte-eveniment cu impact și aspirație de noi brand-uri identitare la nivelul centrului orașului.
Instalart?
Mario Kuibuş: Este o inițiativă foarte bună pe o zonă în care „piață” de asemenea acțiuni la noi este încă destul de săracă și pe care Marius cu energia și perseverență să o duce acum la un al treilea an și sper că și pentru încă măcar un treizeci de acum în colo.
Propuneți o temă pentru InstalArt 004
Mario Kuibuş: Obiectul creației – Evenimentul metadisciplinar. Secțiuni: temporar/permanent, micro/macro, privat/comunitar.