Iubitorii sporturilor de iarnă din Banat, aşteptaţi în „Mica Elveţie” din Munţii...

Iubitorii sporturilor de iarnă din Banat, aşteptaţi în „Mica Elveţie” din Munţii Şureanu. Câte pârtii au la dispoziţie şi ce peisaje magnifice pot admira FOTO

0
DISTRIBUIȚI

222

Iubitorii de schi sunt aşteptaţi, în această iarnă, într-un adevărat colţ de paradis ascuns la graniţa judeţelor Alba şi Hunedoara, în Munţii Şureanu. Domeniul schiabil Şureanu reprezintă una dintre cele mai noi zone de schi din România, aflat la peste 2.000 metri altitudine. Turiştii sunt atraşi ca un magnet de această zonă, mai ales pentru că sezonul de iarnă este unul lung şi frumos, dar şi pentru că pot admira peisaje montane de o frumuseţe incredibilă şi pot respira un aer curat.

În Munţii Şureanu, turiştii au parte de distracţie în zăpadă pe zece pârtii care totalizează peste 11.000 de metri, care sunt dotate cu două teleschiuri şi un telescaun. Aceste pârtii sunt „pentru toate gusturile, având o dispunere excelentă pe platoul alpin. Așezarea în raport cu vegetația oferă trăiri inedite prin coborârea din golul alpin fie prin pădure, fie pe lărgimea platoului. Totodată, un avantaj al coborârii pe fiecare din pârtii, e imprevizibilitatea priveliștilor. De la panoramele din sud, (vârful lui Pătru, masivul Parâng), la cele din est (Munții Cindrel, Munții Lotrului) și cele din vest (Munții Retezat) ai parte de imagini neașteptat de frumoase”, transmit reprezentanţii Domeniului Schiabil Şureanu.

444

Munţii Şureanu au fost numiţi de către turiştii străini, iubitori ai sporturilor de iarnă, „Mica Elveţie”.


În iernile obişnuite, stratul de zăpadă pe pârtii depăşeşte un metru, motiv pentru care sezonul de schi este deschis până în luna aprilie. Staţiunea se află la aproximativ 80 kilometri de Sebeş. Se poate ajunge la Domeniul Schiabil Şureanu pe ruta Sebeş – Sugag – Oaşa.

„Pe Domeniul Schiabil Șureanu veți găsi zăpadă suficientă pentru schi sau pentru snowboarding în așa fel încât să vă simțiți minunat. Drumul care vă aduce la noi se prezintă în condiții bune”, transmit pe Facebook reprezentanţii Domeniului Schiabil Şureanu. Mai multe informaţii despre tarife şi locuri de cazare sunt disponibile AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.