OFICIAL Judeţul Timiş are un nou prefect. Vezi cum a decurs ceremonia...

OFICIAL Judeţul Timiş are un nou prefect. Vezi cum a decurs ceremonia de învestire a lui Mircea Băcală

1
DISTRIBUIȚI

 

mircea bacala prefect

Schimbare importantă astăzi la Prefectura Timiş, unde hotărârea de guvern emisă recent a fost pusă în practică. Mai exact, conform deciziei de la nivel central, noul prefect al judeţului Timiş este Mircea Băcală, în vreme ce fost prefect Eugen Dogariu va ocupa postul de subprefect deţinut de de Zoltan Marossy.

În data de 1 decembrie PRESSALERT.ro publica în premieră infromaţia că prefectul Eugen Dogariu va fi schimbat cu Mircea Băcală, fost prefect al judeţului Timiş pe vremea când Consiliul Judeţean Timiş era condus de Constantin Ostaficiuc. La acea dată Băcală spunea că „nu ştiu de unde ştiţi. Eu ştiu doar că este o sentinţă definitivă din 2013 și de doi ani fac demersuri ca să fie pusă în aplicare. Prin sentință s- a constatat că am fost eliberat din funcţie ilegal şi s-a dispus numirea în funcţia de prefect în baza concursului promovat în 2009. Şi eu şi actualul prefect am dat examen pe post. Când premierul Boc l-a eliberat din funcţie, domnul Dogariu a intentat proces, a câştigat şi a fost repus pe funcţie de PSD după picarea guvernului Ungureanu. Eu am termen până în octombrie 2016 de a executa această hotărâre. Eu nu vreau să ajung să pun în executare guvernul. De aceea sunt şi eu mirat. Nu ştiu ce să vă spun”. Prefectul Eugen Dogariu a susținut că „nu ştiu.


Eu ştiu doar că are o hotărâre de instanţă care spune că trebuie să fie pus prefect. Nu ştiu mai multe, eu ştiu cu certitudine doar că are acea hotărâre de instanţă dată în 2013”.

La ceremonia de azi au luat parte şi primarul Nicolae Robu, şeful Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin şi Mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan.

Edilul Robu le-a mulțumit lui Dogariu și Marossy pentru modul în care au colaborat pe durata mandatelor. „Vreau să îmi exprim încrederea că domnul Mircea Băcală va fi un foarte bun prefect și îl cunsoc în măsură suficientă încât sî am această încredere și speranța că domnul subprefect și prefect vor face un cuplu foarte bun în interesul județului”, a spus Robu. De celelaltă parte, Bojin a avertizat că „în viaţă mai ajungi şi ex” şi că „este posibil ca lucrurile să meargă şi înapoi”. La fel ca şi Robu, Bojin şi-a exprimat încrederea în buna colaborare cu cei doi. În cadrul discursului său, Bojin i-a adresat un mesaj şi primarului Nicolae Robu, numit „Lae”, prin care a spus că este sigur că vor avea o colaborare bună pe viitor.

Mitropolitul Banatului l-a întrebat pe Băcală dacă este căsătorit și i-a spus că „din momentul acesta noi vă căsătorim cu această Prefectură”, atrăgându-i atenția că munca de prefect nu se poate face în opt ore pe zi. Selejan a mai spus şi că speră ca prefectul să facă lobby la Bucureşti pentru proiectele Mitropoliei şi ale judeţului. Eugen Dogariu le-a mulţumit foştilor subordonaţi de colaborare şi l-a asigurat pe Băcală de tot sprijinul lui.

După ceremonie, prefectul Mircea Băcală a declarat că „mă simt normal, spre deosebire de primul mandat, acum nu mai avem nevoie de niciun minut de acomodare. Conosc organigrama şi atribuţiile fiecărui angajat, practic eu mi-am intrat deja în atribuţiuni. Am avut deja o întâlnire cu domnul subprefect, am convingerea că voi avea o colaborare bună cu domnia sa. Sunt convins că Instituţia Prefectului va depinde şi de modul în care această echipă funcţionează şi atunci am convenit că niciun fel de problemă nu se va pune în faţa unei bune colaborări între noi”. Acesta a mai spus că este sigur că cel pe care l-a înlocuit, Eugen Dogariu, va fi în viitor din nou prefect.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari d le Prefect pentru revenirea in fruntea judetului Timis.
    Avem toata speranta ca in cel mai scurt timp vor fi trasi la
    raspundere factorii competenti din Primarii pentru tergiversarea
    fara nici un motiv a eliberarii TITLURILOR DE PROPRIETATE
    asupra terenurilor agricole .
    Si-au batut joc de noi 25 de ani si credeti-ne ca nu mai putem rabda
    incompetententa si obraznicia acestor primari si secretari,dispretul fata de proprietatea privata
    Chiar am ajuns sa fim la mana lor ? Ne poarta pe drumuri si ne mint in
    fiecare zi .
    Va multumim si va dorim mult succes .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.