Primarul Nicolae Robu face mişto de PSD Timiş: „Competiția este cine să...

Primarul Nicolae Robu face mişto de PSD Timiş: „Competiția este cine să nu candideze la funcția de primar, nu cine să candideze”

0
DISTRIBUIȚI

ALEGERI PSD TIMISOARA16_resize

Amânările PSD Timiş în stabilirea unui candidat pentru Primăria Timişoara în cursa de la alegerile locale din anul 2016 au fost taxate recent de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care va intra în competiţie pentru un nou mandat. „Nu mă pot abţine să nu fac o remarcă ce s-ar încadra la categoria România lucrurilor de-am doaselea. Peste tot au loc competiţii interne cu lupte destul de acerbe, în unele locuri, pentru desemnarea candidaţilor la diverse funcţii. Ce constatăm? Constatăm că în România în județul Timiș, în municpiul Timișoara, într-un partid cu pretenții cum este PSD are loc o competiție de-an doaselea. Competiția este cine să nu candideze la funcția de primar, nu cine să candideze.


Nu vi se pare că este hazliu așa că acolo este o luptă între cei care sunt vizați ca posibili candidați, este o luptă așa cum să scape de candidatură? Mi se pare ceva foarte ciudat”, a declarat Robu la începutul acestei săptămâni.

Potenţialii candidaţi pentru Primăria Timişoara în 2016 sunt Sebastian Răducanu, preşedinte al PSD Timişoara, Marius Craina, preşedinte executiv al PSD Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, deputat şi Sorin Grindeanu, preşedinte al PSD Timiş, care au intrat în sondajul partidului. Preşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, a anunţat în această lună că „am dat drumul la sondaje pe județ şi Timişoara pe tot ce însemnă măsurători. Am întârziat un pic acest sondaj fiindcă cei care îl realizează mi-au explicat că fiind perioada în care au fost reaşezări la nivel naţional nu era o perioadă foarte propice pentru măsurători sociologice, dar acum lucrurile s-au aşezat. Vom vedea în două săptămâni rezultatele”. Şi preşedintele executiv al PSD Timiş, Călin Dobra, explica la debutul acestei luni că „n-o să discutăm astăzi și nu o să dau nume din punct de vedere al candidaturilor. La nivelul Primăriei Timișoara, unde ne interesează foarte mult, am demarat un sondaj care va fi finalizat la sfârşitul lunii decembrie, iar la sfârșitul lunii ianuarie va fi stabilit candidatul. Am dorit să facem un sondaj, să obținem rezultatele cele mai bune, nu cine dorește sau cine vrea, ăla să fie candiatul. Cred că un sondaj realist ne va da cel mai bun candiat. Mai avem șapte luni până la alegeri cred că nu este o amânare, ci un lucru făcut pas cu pas care ne va duce spre câştigarea Primăriei Timișoara”, a completat pesedistul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.