Proiectul de trafic management NU va fi finalizat integral în 2016. Câţi...

Proiectul de trafic management NU va fi finalizat integral în 2016. Câţi bani se vor deconta de la Uniunea Europeană

0
DISTRIBUIȚI

trafic calea sagului

Apropierea finalului anului şi deci a termenului de încheiere a proiectelor cu fonduri europene aduce veşti despre stadiul unui proiect despre care s-a crezut că va fi un eşec. Este vorba despre Trafic management, proiect în valoare de 43.762.356,71 lei (T.V.A. inclus),investiţie prin care se vor monta camere de filmat şi semafoare în puncte cheie pentru fluidizarea traficului din urbea de pe Bega. Vorbind despre succesul cu care a implementat proiectele pe care le-a gestionat de când este primar al urbei de pe Bega, proiecte scrise şi aprobate pe vremea vechii administraţii Ciuhandu, dar puse în operă din 2012 încoase, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a oferit detalii legate de stadiul proiectului de mai sus.

„Și acest proiect va fi finalizat.


Aici 85% din valoare va fi reprezentată de echipamente, echipamentele vor veni până la sfârșitul acestui an toate. Nu știu de unde sunt achiziționate, firma care a câștigat licitația este o firmă austriacă, Swarco. Ele au proveniențe diferite, nu v-aș putea spune de unde vin, dar în mod sigur din mai multe locuri, nu aș putea crede că este un singur furnizor pentru toate. Însă nu e problema noastră. Fapt este că vor veni toate, este angajamentul ferm și reiterat înclusiv ieri de către firmă și va rămâne să lucrăm la punerea în funcțiune, ajustarea parametrică, la ajustarea parametrilor, astfel încât să asigurăm un control cât mai bun al semaforizării în municipiul Timișoara. Recepția poate fi făcută și în 2016, dar problema este că ce nu se plătește în 2015 nu mai poate fi decontat pe fonduri europene, dar lucrările pot continua. Se pare totuși că nu toți banii vor fi achitați integral de la UE. Asta pentru că lucrările au început târziu și nu au vor putea fi finalizate integral la timp” a declarat Robu. Merită spus că firma Swarco Traffic, care a și câștigat punerea în operă a proiectului a fost cea care a depus nenumărate contestații. „Tot ce am spus eu, ajustări de paramentri, corecții aduse și așa mai departe, toate acestea pot fi făcute în 2016. Atâta tot că dacă nu ai plătit în 2015 ceva, nu poți să decontezi în 2016 pe fonduri europene, trebuie să asumi pe bugetul local. Dar dacă echipamentele ne vin toate nu avem nicio problemă semnificativă, vom deconta pe fonduri europene tot ce înseamnă valoarea proiectului”, a conchis edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.