Studenţi de la Universitatea Politehnica din Timişoara au aflat ce înseamnă să...

Studenţi de la Universitatea Politehnica din Timişoara au aflat ce înseamnă să fii angajat, timp de trei luni. Cum au fost recompensaţi la final

0
DISTRIBUIȚI

47219upt1

150 de studenţi de la Universitatea Politehnica din Timişoara au aflat, încă dinainte de a termina facultatea, ce înseamnă să lucrezi într-o companie. Timp de trei luni, tinerii înscrişi la Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi la Cadastru au făcut practică în mai multe companii din oraş. De asemenea, studenţii au fost consiliaţi profesional, iar la final au fost recompensaţi cu burse în valoare de 800 lei.

Studenţii au aflat ce înseamnă să fi angajat în cadrul proiectului finanţat cu bani de la Uniunea Europeană intitulat „„SMART IT – Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, care s-a finalizat de curând.

„Eu cred că studenţii chiar au avut parte de o experienţă inedită şi care le foloseşte.


Acest proiect a avut ca activitate, pe de o parte, consilierea studenţilor în urma unui test care este singurul de personalitate acreditat la nivel naţional. După ce studenţii au dat acest test au avut parte de consiliere personală cu psihologul pentru a-şi scoate în evidenţă calităţile şi a depăşi sau poate a reuşi să-şi îmbunătăţească partea pe care o au deficitară. În ultima parte a proiectului, toţi studenţii au fost la firme importante şi au făcut practică”, a explicat Codruţa Istin, manager de proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.