Vicepreședintele PPMT acuză SRI de crearea unui „caz artificial” în cazul atentatul...

Vicepreședintele PPMT acuză SRI de crearea unui „caz artificial” în cazul atentatul dejucat de la Târgu Secuiesc VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

toro tibor (2)

Toró T. Tibor, vicepreședintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, a fost invitat în această seară la PRESSALERT LIVE, emisiune în cadrul căreia a vorbit despre atentatul terorist care a fost dejucat de DIICOT la Târgul Secuiesc de Ziua Naţională, al cărui autor a fost Beke Istvan Attila. Despre suspect, procurorii DIICOT susţin ca au probe care arată că ştia să facă o telecomandă prin care să acţioneze de la distanţă un dispozitiv exploziv şi că deţinea o cantitate mare de materiale pirotehnice. Toró T. Tibor a spus însă că este vorba despre o înscenare.

„Tocmai acest caz de la Târgu Secuiesc arată că nu sunt relaţii normale între români şi maghiari. Dacă e posibil aşa ceva, ca dintr-un asemenea caz să se creeze un precedent, şi tocmai de Ziua Naţională a României să fie prezentat, şi acest caz, care eu cred că este un caz artificial şi creat de servicii tocmai pentru a demonstra că e necesară activitatea lor şi probabil înainte de bugetare trebuie să se ridice şi bugetul serviciilor, poate să fie headline şi să domine discursul public încă o săptămână şi probabil că aşa va fi încă un timp, arunci nu putem vorbi de normalitate.


Sunt semne de normalitate, pentru că foarte mulţi intelectuali români au prezentat acest caz din punct de vedere al normalităţii şi au arătat şubrezimea cazului prezentat de autorităţi în primul rând DIICOT, şi probabil în documentele SRI este bine documentat acest caz”, a spus invitatul.

Acesta a mai adăugat şi că “eu am încredere că acest caz va fi instrumentant în mod corect în România şi dacă nu în România, atunci în Uniunea Europeană pentru că există şi foruri internaţionale de justiţie”. Politicianul a susţinut că SRI face jocuri politice şi a susţinut că Beke beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Legat de protestele care au avut loc la Târgu Secuiesc după reținerea suspectului, vicepreședintele PPMT a precizat că numărul de oameni care au ieşit în stradă este semnificativ pentru dimensiunea oraşului. Mai mult, despre mesajele în limba maghiară, sau mai exact de absenţa textelor în limba română, Toró T. Tibor a declarat că „erau și în limba română, mai nou. Primele două zile nu, dar după aceea au fost și în limba română”.

Întrebat dacă s-au prins oamenii care se ocupă de promovarea evenimentului că e nevoie și de texte în limba română invitatul admis că „da, probabil că s-au prins. Probabil când ziariștii români au scris că de ce nu pun și în limba română, au pus. Mi se pare normal. Vă dați seama că toate protestele au un anumit PR, că dacă nu au, atunci nu sunt funcționale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.