Veşti bune legate de Gara de Nord din Timișoara. Când spune ministrul...

Veşti bune legate de Gara de Nord din Timișoara. Când spune ministrul Transporturilor că va începe reabilitarea spaţiului

0
DISTRIBUIȚI

13. gara tm

Veşti bune pentru timişorenii care s-au săturat ca Gara de Nord din urbea de pe Bega să arate într-un mod care nu face cinste unui oraş de talia Timişoarei. După ce în trei ani de zile de guvernare Victor Ponta nu a dat bani pentru obiective importante cum ar fi centura de Sud sau reabilitarea Gării de Nord, se pare să soarele va răsări şi pentru Timişoara. Prezent pe al doilea tronson din Autostrada Timişoara-Lugoj, bucată care în curând va fi pusă în circulaţie, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat că

“vin de la Gara de Nord neoficial, pentru că am vrut să văd ce e acolo singur.


Eu personal înainte de a veni în poziţia asta ştiţi că am venit din prima linie şi am prevăzut pentru calea ferată în afară de pachetul de 75 de staţii reşedinţă de judeţ modernizare care a fost până acum, am prevăzut încă 40 de staţii, următoarele ca importanţă de pe reţea. În afară de aceste staţii erau şapte staţii rămase în urmă din pachet din diverse motive. De exemplu, gara Timişoara nu a putut să fie deschisă pentru că a avut un ghinion, a dat constructorul faliment. Sunt încă şase staţii în afară de Timişoara, în afară de cele 40, care vor intra într-un program de urgenţă pentru reabilitare. În perioada aceasta de când au rămas fără constructor, ei nu au stat degeba, chiar în lunile trecute am aprobat pentru Gara din Timişoara bani pentru schimbări de tâmplărie, bani pentru lucrări de amenajare, care erau necesare. Evident trebuie făcut acolo un contract mare de reabilitare, pentru că este o gară mare dintr-un oraş serios şi trebuie să aibă o gară nu renovată, ci o gară reabilitată modern, aşa cum este cea din Arad, unde am fost astăzi”. Practic, ministrul a precizat că banii pentru renovare vor veni din programe cu finanţare europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.