Volumul ”Fiecare zi e uimitoare”, scris de Adrian–Petru Stepan, este cea mai nouă apariție editorială care poartă semnătura unui timișorean. Cartea va fi lansată joi, 28 ianuarie, de la ora 17,30, la Librăria Esotera din Timișoara (strada Lucian Blaga nr. 10). Vorbește cine poftește, anunță autorul, însă în deschidere vor avea cuvântul mai întâi scriitorii Eugen Bunaru, Daniel Luca și Tudor Crețu. Evenimentul este susținut de Boscolo & Partners Romania.
”Fiecare zi e uimitoare” este provocarea de a asculta povestea a patru tineri aparent banali ce s-au întâlnit cândva într-un sat de pe malurile Dunării însufleţiţi de visul de a găsi o comoară. Dar, câteodată, realitatea întrece în imaginaţie chiar şi visele unor adolescenţi… O aventură spusă pe nerăsuflate, ce poartă eroii și cititorul de pe malurile Dunării, de la Trikule, în Bucureştiul politicii murdare şi până la Parisul cosmopolit unde orice deznodământ este posibil.
Adrian–Petru Stepan are 37 de ani și este consilier juridic la Boscolo & Partners Romania, una din cele mai importante companii de consultanță și audit internațional de la noi. ”Fiecare zi e uimitoare”, carte apărută la editura Smart Publishing, reprezintă debutul lui editorial. Autorul are în lucru, deja, o a doua carte.
”Scriind, mi-am dat seama că, în jurul meu, există oameni care pot produce întâmplări uimitoare, că fiecare are o poveste surprinzătoare, că, lângă noi, locuri fabuloase ne îndeamnă să le descoperim. Am scris acest mic roman repede, pentru a demonstra unui prieten blazat că merită să citească o carte scrisă de un român, sper, încă tânăr, fiindcă există un unghi din care oricine şi orice poate fi strălucitor, uimitor; trebuie doar să lăsăm la o parte prejudecăţile şi clişeele cu care ne-am obişnuit de ani buni. Iar povestitorul şi personajul central, deşi jurnalist respectat, a învăţat să vadă lumea din această perspectivă. Poate că romanul ar fi trebuit să înceapă cu amintirea acelei ultime toamne comuniste, când tatăl său îl dusese, câteva zile la rând, să admire gara acelui municipiu prăfuit de la poalele munţilor:
Îmi plăceau mult trenurile, ȋmi plăcea ṣuieratul locomotivelor, oamenii care se luptau să coboare mai repede decât se ȋnghesuiau cei de pe peron să urce, ceferiṣtii rotofei plini de importanţă care fluierau ȋndelung semnalul de plecare, totul ȋn atmosfera superbă, caldă ṣi liniṣtită a toamnei.
Dar mai mult decât orice ȋmi plăceau povestirile tatei; fiindcă, după câte ȋmi spunea el, trenurile nu duceau bieṭi ṭărani aduṣi la oraṣ să muncească pe liniile fabricii de armament, nici simple femei posomorâte care se grăbeau la pruncii de acasă după ce ȋntreaga zi ȋnghiṭiseră scamele de tricot ȋn marile fabrici care trimiteau haine ȋn Europa ṣi America. Nici vorbă de asemenea lucruri prozaice, vagoanele acelea plecau departe, mai departe decât Bucureṣtiul, care mie oricum mi se părea aṣezat undeva la capătul lumii, mergeau ȋnspre porturile ȋnsorite ale Mediteranei, urbele ȋngheṭate ale Scandinaviei, ori ȋn metropolele ridicate în deşertul sau în pampasul celor două Americi.
Da, ȋn acele săptămâni de toamnă am aflat eu că lumea nu e nicidecum ternă ca ṣi municipiul nostru, că pretutindeni s-ar duce acele trenuri fabuloase, oraṣele sunt strălucitoare, calde ziua ṣi luminate feeric noaptea, că uneori comorile se ascund ȋn junglă, dar ṣi ȋn pivniṭele unor clădiri cum numai imaginaṭia mea putea crea, că uneori se ȋntâmplă ṣi lucruri rele, dar că oamenii fiind buni ṣi niciodată deznădăjduiṭi, ȋnfrâng până la urmă răul sau diavolul sau cum s-ar mai fi numit el. Că viaṭa este darul lui Dumnezeu ṣi că El e lumină, speranṭă, frumuseṭe ṣi fericire, cam aṣa cum L-ai descris tu mai înainte ṣi că doar temporar poate dăinui cenuṣiul acelor ani. Dar ṣi că ȋn anii de tristeṭe sunt oameni care poartă ȋn ei darurile divinităṭii, misterul ṣi strălucirea ce vor veni negreṣit. O învăţătură nelalocul ei pentru acei ani de ateism oficial”, mărturisește Adrian–Petru Stepan.
Câțiva norocoși au avut șansa să citească romanul lui Adrian-Petru Stepan înainte de a ajunge în librării. Să citeşti romanul ”Fiecare zi e uimitoare” este ca şi cum ai citi mai multe cărţi într-una, spune Laura Chiriacescu, de la raftulcuidei.ro: ”Povestea în ramă îi permite să desfăşoare sub ochii cititorului mai multe fire narative, care se desfac asemeni păpuşilor ruseşti Matrioska. Comoara de viaţă tumultoasă dezvaluită de rândurile scrise de Adrian-Petru Stepan ne ajută să regăsim „uimirea” în faţa vieţii cotidiene pe care mai toţi o pierdem odată cu copilăria”.
Scriitorul Eugen Bunaru a regăsit în volum o scriitură alertă, susţinută, per ansamblu, de o acurateţe, atent controlată, a discursului prozastic: ”Personajele vii, ,,prinse” în portrete credibile, marcate de un anume exotism romantic şi de o uşoară tentă ,,poliţistă”, pe care autorul le imprimă ficţionalizării epice, secvenţele – developând crâmpeie din aventura de jurnalist a personajului narator – ce surprind, cu un ochi sagace, ironic uneori, realităţi sociale, recognoscibile, din imediata noastră apropiere (şi nu doar) sunt câteva dintre ingredientele care nu pot fi decât o invitaţie de bun augur la lectura cărţii. Şi mai pot oferi, cititorului solidar, satisfacţia (re)descoperirii propriilor nelinişti şi căutări adolescentine, captate cu vervă, în aceste poveşti în poveste. Temeiuri, toate laolată, sper convingătoare, pentru a urmări, cu încredere, evoluţia unui prozator înzestrat, aflat la începutul traiectoriei sale scriitoriceşti”, este de părere scriitorul Eugen Bunaru.
Opinia unanimă a celor care au descoperit povestea scrisă de Adrian-Petru Stepan este că suntem în fața unui volum cu toate șansele de a deveni best-seller.
„Romanul depășește sfera individului, intrând în cea socială, societatea fiind reflectată cu precizie chirurgicală, cu toate „jocurile” ei, iar ideea de bază care se desprinde de aici este aceea că viața trebuie trăită la intensitate maximă în fiecare clipă, cu bucurie, fără regrete și „pas cu pas”, ca să cităm un clasic în viață. Iar răsplata nu va întârzia să apară, într-un fel ori altul”, mai spune, nu în ultimul rând, scriitorul Daniel Luca.
