V-ați fi așteptat, probabil, să citiți astăzi o poziție a mea în ceea ce privește atacurile furibunde ale (încă) primarului Robu asupra publicației noastre. Am dat, în urmă cu câteva zile, o scurtă replică pe Facebook (doar acolo se poartă acest „război rece”, nu-i așa?) și consider că spațiul rezervat acestui personaj si discursului său mitoman nu își mai are rostul nici în timpul, nici în preocupările mele.
Să trecem, așadar, la următorul nivel de politician, care după ce a urlat îndelung „hoții!”, s-a trezit cu cătușele la mâini și cu zăbrelele la ochi. E doar un pas pe care tot mai mulți dintre aleșii noștri îl fac, după deja cunoscutul clișeu „hoțul strigă hoțul!”. După zăbrele, în liniștea unei celule semiobscure, săracul politician, care mai deunăzi poza în bărbatul infailibil, orgolios și cunoscător a tot și a toate, până la cer și înapoi, e lovit brusc de boală, disperare, victimizare, slăbiciune. E mai rău decât o femeie abandonată pe altarul unei iubiri cu iz adolescentin. Și ce face el atunci? Începe să scrie. Să își deschidă sufletul cuprins de zbuciumul „dizidenței” și să umple bibliotecile arhivelor cu sute și sute de volume de literatură numai bună să te ștergi cu ea la fund (scuzată fie-mi franchețea). De fapt, nici pentru asta nu e bună, că și o hârtie igienică de calitate are un parfum mai plăcut decât mizeriile pe care le debitează acești triști exponenți ai corupției din România.
Vă amintiți, cu siguranță, de celebra editură „Biblioteca pentru toți”, sub egida căreia apăreau cele mai multe volume din lecturile obligatorii pentru un om cu o minimă bază de cultură și cunoștințe. Iată că acum s-ar putea înființa, cu succes absolut garantat, o editură intitulată „Biblioteca pentru hoți”, care ar obține profituri uriașe de la aceste cvasinulități ale „literaturii contemporane”, ce au capetele goale, dar conturile pline.
Cu promovarea gratuită și la scară largă, cu curiozitatea tipică burghezului parvenit, pușcăriașul scriitor este pe buzele tuturor. Știe cineva (cu excepția celor implicați cu adevărat în fenomenul literar din România) cum se numește ultimul volum scris de Pleșu, Cărtărescu sau Liiceanu? Câte publicații s-au îngrămădit să facă liste și recenzii cărților acestora? Câți au dezbătut seara, la reuniunea de familie, ultima apariție a unei cărți scrise de veritabilii scriitori contemporani? Asta în timp ce pușcăriașii sunt promovați mai ceva decât câștigătorii premiului Nobel. Sigur că este rușinos și sigur că ceea ce încearcă presa, de fapt, este să atragă atenția asupra acestui vid legislativ care le permite condamnaților, în cârdășie cu anumiți profesori universitari sau cercetători, să publice astfel de volume, însă lucrurile trebuie dozate cu puțin mai multă responsabilitate, iar Cezarului trebuie dat, ce e al Cezarului.
Tocmai de aceea, în încheiere, o să vă rog atât. Să uitați de toată această tevatură, să uitați că există o „bibliotecă pentru hoți” și să vă amintiți că există și una „pentru toți”, că este timpul să vă învățați copiii și să vă învațați și pe voi să apreciați valorile, iar asta înseamnă să le cumpărați cărțile, în loc să stați seara, în timp ce la televizor rulează dizeuze vesele, să discutați despre „aventurile lui Cristi Borcea” sau „apocalipsa după Becali”. Îmi pare rău că a trebuit să fac această comparație și să pun alături numele unor scriitori pe care trebuie neaparăt să îi „așezați pe raft” și în suflete, cu cele ale unor nulități, dar, uneori e nevoie să luăm noi atitudine și să separăm grâul de neghină, și să nu mai așteptăm ca timpul să ne ofere confirmarea valorii.
Începeți, așadar, să îi cunoașteți pe adevărații scriitori din imediata proximitate, oameni de valoare și talent, cum sunt Șerban Foarță, Robert Șerban, Adriana Babeți, Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, toți locuitori ai Timișoarei, toți oameni pe care îi puteți întâlni și chiar aborda la diverse evenimente și de la care aveți ce învăța. Dacă vreți, desigur… Dacă nu, lamentați-vă în continuare că televiziunile și presa promovează prostia și nu mai poți vedea, domne’, un subiect calumea la televizor sau pe internet. E țara plină de critici, dar haideți să-i descoperim și pe veritabilii poeți și romancieri, să le cumpărăm trăirile și să ne umplem bibliotecile cu talentul lor.
Oare a incrimina ”anumiți profesori universitari sau cercetători” de ”cârdășie” cu condamnați în publicarea unor volume, despre care nu s-a dovedit încă faptul că sunt plagiate sau că judecătorii au săvârșit abateri când i-au eliberat conform legii în vigoare, nu poate fi echivalent cu a incrimina ”anumiți” jurnaliști care lupta ”independent” să ne prezinte într-o lumină laudativă personaje, politice sau nu, care dau cu subsemnatul la DNA?